Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente dedicate folclorului românesc revine la Sibiu. A 27-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea” debutează mâine, 12 noiembrie, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, cu săli pline și interes record din partea publicului.

Biletele pentru spectacolele din acest an s-au epuizat rapid, astfel că organizatorii au decis să transmită evenimentul live, pe paginile de Facebook Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul -Junii Sibiului, Centrul Creaţiei Junii Sibiu și pe contul de YouTube al ansamblului.
„Spectacolele din festival sunt sold out, căci biletele puse în vânzare online s-au epuizat extrem de repede. În consecință, am decis să transmitem live reprezentațiile ansamblurilor invitate, astfel încât toată lumea să se poată bucura de acest eveniment cultural.”- a declarat Silvia Macrea, directorul festivalului și managerul CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, și reunește ansambluri și artiști de top din toate regiunile țării.

Programul festivalului:
În prima seară, în data de 12 noiembrie, pe scenă vor urca Ansamblul Profesionist Banatul din Timiș, Ansamblul Busuiocul din Bacău și Ansamblul Cindrelul-Junii Sibiului, alături de interpreți îndrăgiți precum Liliana Laichici, Andreea Chisăliță, Oana Stanca, Paula Florescu, Robert Târnăveanu, Alina Bîcă sau Gabriel Dumitru.
În 13 noiembrie, festivalul continuă cu Ansamblul Artistic Profesionist Mureșul din Mureș, Ciprian Porumbescu din Suceava și Orchestra de Tineret a Ansamblului Cindrelul-Junii Sibiului, alături de artiști precum Maria Sântean Faghiura, Ionela Moruțan, Sorin Filip, Traian Stoiță și Stana Stepanescu.
Publicul este invitat la o adevărată călătorie prin România tradițiilor, de la jocurile din Mărginimea Sibiului, la cântecele Bucovinei, dansurile din Transilvania și obiceiurile din Banat.
Festivalul „Ioan Macrea” rămâne unul dintre reperele culturale majore ale Sibiului, o punte între generații și un exemplu despre cum tradițiile pot fi celebrate și prin mijloace moderne, precum transmisiunile online.





