Fundația Comunitară Sibiu împreună cu partenerul strategic Regnology, a sărbătorit absolvirea cele de-a patra generații a Academiei de Leadership Urban, într-o seară dedicată curajului, comunității și implicării civice. Evenimentul a marcat încheierea unui parcurs intens de opt luni de formare și mentorat, dar și începutul unei noi etape pentru liderii tineri care își propun să transforme Sibiul într-un oraș al oamenilor implicați.
Academia de Leadership Urban este un program de formare dedicat tinerilor cu vârste între 21 și 35 de ani, care își doresc să contribuie activ la dezvoltarea comunității sibiene. Inițiativa combină sesiuni de mentorat, ateliere practice și o rețea solidă de sprijin profesional, oferind un cadru unic pentru dezvoltarea personală și civică.

Povești de transformare și apartenență
Ceremonia, plină de emoție și aplauze, a reunit absolvenți, mentori, alumni, dar și familiile și prietenii acestora. Discursurile absolvenților au fost centrul serii cu povești autentice despre curaj, vulnerabilitate și descoperire personală.
Ștefana Radu a descris experiența ALU ca pe „un rollercoaster” la finalul căruia a realizat că „nu sunt singură, că am o comunitate în jurul meu, că în Sibiu niciodată n-o să te poți simți singur”.
Pentru Aldea Anamaria, cea mai tânără participantă, academia „este locul unde binele se face mai ușor, mai repede și mai frumos”.
Mulți dintre participanți au vorbit despre program ca despre o adevărată călătorie de autocunoaștere.
„Am primit ceva ce nu are preț: o comunitate și claritate în viață.”-a mărturisit Horia Miron, în timp ce Cătălin Băcilă a oferit un omagiu colegilor, vorbind despre lecțiile primite de la fiecare dintre ei.

Mentorii: „Noi n-am venit să vă dăm aripi. Noi cred că doar v-am arătat către ce zări ați putea zbura.”
Mentorii programului au avut, la rândul lor, un moment special în cadrul ceremoniei. Elena Bouleanu le-a transmis absolvenților că rolul mentorilor a fost acela de a-i ghida, nu de a le oferi soluții: „Noi n-am venit să vă dăm aripi. Noi cred că doar v-am arătat către ce zări ați putea zbura.”
Dan Luca le-a reamintit participanților că leadershipul autentic presupune curaj și asumare:
„Dacă vă doriți cu adevărat să fiți lideri, n-aveți cum să aveți o viață ușoară. Asumați-vă ceva care este greu, dar cu sens, și care vă transformă pe voi, cât îi transformă și pe ceilalți.”
Seara s-a încheiat cu înmanarea diplomelor, un moment simbolic și emoționant, în care absolvenții au primit recunoașterea unei experiențe care i-a transformat nu doar profesional, ci și personal.

Investiție în viitorul Sibiului
Ana Bugneriu, directoarea executivă a Fundației Comunitare Sibiu, a subliniat impactul pe termen lung al Academiei:
”Academia de Leadership Urban 4 nu a format doar lideri, ci a consolidat o rețea de oameni pasionați, gata să-și aducă contribuția. Le urăm succes în toate proiectele viitoare și suntem mândrii să știm că Sibiul a câștigat un nou grup de cetățeni implicați, pregătiți să construiască, să inspire și să aducă binele mai aproape de noi toți.”
La rândul său, Eugen Hăloiu, Engineering Manager la Regnology, a completat:
„ALU nu se termină cu o diplomă, ci începe cu o transformare. Este despre curajul de a-ți asuma responsabilitatea și de a face lucrurile mai bine, în comunitatea ta.”

Următoarea generație: ALU 5 din 2026
Programul continuă și în 2026, când o nouă generație de tineri lideri va începe drumul în cadrul Academiei de Leadership Urban. Procesul de recrutare pentru ALU 5 va fi anunțat la începutul anului viitor pe canalele oficiale ale Fundației Comunitare Sibiu.
Credit foto: Fotograph





