Programul „Anii Drumeției” propune o experiență inedită pentru iubitorii de natură. Drumeția va avea loc în data de 16 noiembrie, o drumeție pe un traseu păstrat secret, care se va încheia la celebrul „labirint al sufletelor” din Ațel.

Programul „Anii Drumeției”, inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu, urmărește să dezvolte infrastructura de drumeție și să promoveze ecoturismul în județ.
Traseul, accesibil pentru familii cu copii și adulți, va oferi participanților ocazia să descopere flora, fauna și legendele nordului județului Sibiu. La final, drumeții vor fi răsplătiți cu preparate tradiționale săsești, precum Brodenlawend și Marmorkuchen, gătite după rețete de familie.
„Traseul este accesibil, potrivit atât pentru familii cu copii, cât și pentru adulții interesați să afle mai multe despre floră, faună și legendele din nordul județului. Preparatele gătite de o săsoaică după rețete moștenite din familie sunt, desigur, o motivație în plus pentru o experiență de neuitat.”- a explicat ghidul drumeției, Nicoleta Ocneriu
Plecarea se va face la ora 8:45 din parcarea Hornbach (ieșirea spre Mediaș), iar locurile sunt limitate.
Doritorii se pot înscrie pe site-ul oficial www.aniidrumetiei.ro





