Deputatul PNL, Raluca Turcan, a anunțat votul pentru legea care majorază valoarea tichetelor de masă la 45 de lei, beneficiu acordat zilnic pentru peste 3 milioane de români.
„Am votat legea prin care creștem valoarea tichetelor de masă! Este o măsură așteptată de mediul economic și de angajați. Creștem valoarea tichetelor de masă la 45 de lei, pentru cei peste 3 milioane de români care primesc acest beneficiu zilnic. Într-un context de inflație, prețuri în creștere și incertitudine, această decizie ajută angajații, protejându-le puterea de cumpărare și sprijinind economia locală. Pentru mulți, aceste tichete înseamnă siguranța unei mese decente, un sprijin concret în vremuri dificile.”-a declarat Raluca Turcan.
Potrivit deputatului PNL, tichetele de masă nu reprezintă doar un simplu beneficiu, ci un instrument economic important: pentru fiecare leu investit, economia generează aproximativ 2,63 lei în PIB, stimulând consumul și susținând afaceri locale, restaurante, magazine și producători. În plus, aceste beneficii contribuie la fidelizarea angajaților și reducerea economiei informale, asigurând transparență și fiscalizare.





