Trei tineri cu vârste de 17, 20 și 22 de ani, domiciliați în județul Sibiu, au fost reținuți de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni, fiind bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, în noaptea de 29/30 octombrie, cei trei ar fi forțat bușoanele a trei motoutilaje de construcții aparținând unei societăți comerciale, de unde ar fi sustras aproximativ 700 de litri de combustibil, respectiv motorină.
În urma administrării probatoriului, la data de 13 noiembrie, tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore. Doi dintre aceștia au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș, iar al treilea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea. Urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de luare a unei măsuri preventive.





