Ședință tensionată în Consiliul Local Cisnădie, unde proiectul „Culoarul de Argint” cu o investiție de 2,5 milioane de euro pentru amenajarea unui parc public de agrement între Cisnădie și Cisnădioara a fost votat în cele din urmă, în ciuda opoziției consilierilor PNL. Primarul Mircea Orlatan a reacționat ieri public după întrunire, acuzându-i pe aleșii liberali că încearcă să frâneze dezvoltarea orașului din motive politice.
Potrivit edilului, proiectul vizează transformarea unei suprafețe de 6,5 hectare într-un coridor verde, finanțat prin Programul Regional Centru, demers pentru care administrația locală urmează să solicite fonduri nerambursabile în valoare de 2,5 milioane de euro.

„PNL nu dorește modernizarea orașului”
„Sunt nevoit să-i anunț pe cetățenii orașului nostru că proiectul verde numit Culoarul de Argint, prin care dorim să amenajăm un parc public de agrement între Cisnădie și Cisnădioara pe o suprafață de 6.5 hectare, investiție pentru care vom solicita finanțare nerambursabila de 2,5 milioane euro in cadrul programului Regional Centru nu a primit voturile consilierilor PNL în ședința extraordinară de Consiliu Local de astăzi.”
Edilul a subliniat însă că, în ciuda opoziției, proiectul a trecut cu 13 voturi, fapt care permite administrației să îl depună pentru finanțare nerambursabilă:
„Este încă o dovadă a faptului că aceștia nu doresc dezvoltarea și modernizarea orașului, ci încearcă să pună frână inițiativelor primarului exclusiv din considerente politice. M-am bucurat foarte mult să văd că proiectul a fost foarte bine primit de oameni, după ce l-am prezentat într-o conferință de presă, și că proiectul a trecut cu 13 voturi in ciuda opoziției PNL iar iar asta ne permite sa il propunem pentru finantare nerambursabila.”

Precizări privind costurile proiectului
Primarul a respins și informațiile apărute în spațiul public privind costuri exagerate pentru documentațiile necesare depunerii proiectului. Acesta a explicat că studiile solicitate de Ghidul Solicitantului însumează 18.400 euro, la care se adaugă 2.000 euro pentru consultanță sume eligibile și decontabile în proporție de 98%.
„Îmi doresc un oraș verde în care să respirăm aer curat și să ne putem simți bine cu toții, și vom face asta chiar dacă ne sunt puse piedici din partea PNL. Din nou sunt vehiculate știri false de către cei de la PNL, într-o încercare de a manipula opinia publică. Costurile pentru studiile de specialitate solicitate de Ghidul Solicitantului sunt de 18.400 euro și pentru consultanță sunt de 2.000 euro. Acestea sunt costurile care se vor achita înainte de semnarea contractului de finanțare nerambursabilă si reprezintă cheltuiala eligibila in proiect, deci vor fi decontați in cadrul proiectului in procent de 98%. Este clar ca aceste costuri nu se ridică la 100.000 de euro, după cum în mod fals au transmis oamenii din spatele fostului primar prin presă.”
Apel la consilierii PNL
Primarul le cere consilierilor liberali să renunțe la opoziția față de proiect:
„Le cer consilierilor PNL să accepte faptul că Cisnădia trebuie să se modernizeze, că oamenii își doresc acest proiect iar faptul că va fi finanțat din fonduri nerambursabile in cuantum de 2,5 milioane euro ar trebui să fie un argument în plus pentru realizarea acestui parc. Avem undă verde pentru Culoarul de argint!”
În urma votului, administrația locală pregătește acum documentația necesară pentru a depune oficial cererea de finanțare. Proiectul „Culoarul de Argint” ar urma să fie unul dintre cele mai mari spații verzi nou-create din zonă, dacă va fi aprobat pentru finanțare european.





