7.9 C
Sibiu
marți, 18 noiembrie, 2025

Agresorul din cartierul Ștrand acuzat de lovituri cauzatoare de moarte

Știri din Județ

Publicitate

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au schimbat din nou încadrarea juridică în cazul agresiunii din cartierul Ștrand, în urma căreia un șofer de la Transport Public Sibiu a decedat.


”În continuarea comunicatului privind agresiunea din 31.10.2025, vă aducem la cunoștință faptul că la data de 17.11.2025 a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 195 C.Pen. și a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de autor. Astăzi a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpat pentru 60 de zile. Punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea unor măsuri preventive sunt acte procesuale care nu înfrâng prezumția de nevinovăție”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Bărbatul în vârstă de 59 de ani din Poplaca bătut cu bestialitate pe 31 octombrie pe strada Vasile Cârlova din Cartierul Ștrand, a fost înmormântat sâmbătă. După 14 zile de internare la terapie intensivă, acesta s-a stins la spital la ora 4:00 dimineața. Fiul victimei a mărturisit că durerea pierderii tatălui este adânc umbrită de nevoia de a face dreptate, mai ales că, deși tatăl său nu mai este, agresorul încă nu a fost pedepsit.

Inițial, autorul a fost acuzat pentru tentativă de omor. Ulterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală pe motiv că starea gravă în care se află victima se datorează și fondului patologic preexistent.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Tir răstunrat pe carosabil pe DN 14

Delegatia română, prezentă la Congresul IPA