În inima județului Sibiu, la marginea drumului dintre Agnita și „centrul geografic” care n-a mai fost, Dealu Frumos – sau Schönberg, cum îi spun sașii – își păstrează identitatea cu o naturalețe dezarmantă. Aici trăiesc astăzi doar zece sași, dar fiecare colț al satului respiră memoria unei comunități disciplinate, harnice și atent organizate. Iar unul dintre cele mai neobișnuite simboluri ale acestei rânduieli este o bucată de slănină atârnată de 35 de ani în turnul bisericii fortificate.
O biserică romanico-gotică și o școală cu tradiție medievală
Biserica evanghelică din Dealu Frumos, ridicată în secolul al XIII-lea ca bazilică romanică, a fost transformată de-a lungul secolelor într-un ansamblu fortificat impunător, în care localnicii se ascundeau în vremuri tulburi. Alături de ea a funcționat una dintre cele mai vechi școli din Transilvania, un „domus scolaris” atestat în 1334.
De aici, elevi dăruiți învățăturii au plecat spre Viena, Leipzig sau Brașov. Nume precum Johann Homm, Mihael Lang sau Adolf Schullerus sunt legate de Dealu Frumos, satul mic cu o istorie culturală mare.
Centrul României care… n-a mai fost
Până în 2015, localnicii se lăudau cu statutul de „buricul țării”. Calculele noi ale specialiștilor de la UBB Cluj i-au lăsat însă fără titlu. „Sunt destui care habar nu au că aici a fost centrul țării. Au alte preocupări”, spune, cu zâmbetul pe buze, Martin Maurer, unul dintre cei zece sași rămași în sat.
Martin lucrează pământul, îngrijește biserica și își continuă viața cu aceeași simplitate moștenită din neam: „Sunt un om simplu, am opt clase și îmi place munca.”
Turnul slăninii – tradiția care a învins timpul
În turnul bisericii se păstrează și azi poate cea mai neobișnuită rămășiță a rânduielii săsești: slănina depozitată sus, la aer rece, etichetată și porționată doar duminica. Martin își amintește perfect ritualul:
„Mă trimitea mama dimineața cu un ziar, un cuțit, un lămpaș și o ștampilă de fier cu inițialele proprietarului. Tăiam cât aveam nevoie, puneam ștampila pe bucata rămasă și aia era.”
Rigoarea acestei tradiții era luată atât de în serios încât hoții erau avertizați fără menajamente. Pe ușa turnului scrie și acum, din 1820: „Nu intrați ca să furați… căci veți fi prinși și spânzurați.”
Astăzi, în turn atârnă trei bucăți de slănină. Cea mai veche are 35 de ani și a fost depusă în decembrie 1989 de Andreas Zikeli, sas din casa nr. 54, emigrat în Germania în iunie 1990. Bucata a rămas uitată decenii întregi până când comunitatea plecată în Germania i-a identificat proprietarul. Fiul lui Herr Zikeli revine anual în sat, păstrând legătura cu locul copilăriei tatălui său.
Povești din vechea biserică
Vizitatorii află aici și despre fântâna aflată cândva sub podea, despre depozitele de cereale, muzeul din turn sau mormântul femeii îngropate lângă intrare, ale cărui semnificații s-au pierdut în timp. La colțul bisericii se găsește și mormântul unui bărbat neobișnuit de înalt, o prezență care continuă să stârnească curiozitate.
În curte, 12 castani înconjoară un stejar, simbolic așezați – spun localnicii – precum cei 12 apostoli în jurul lui Iisus.
Satul care câștigă prin ceea ce păstrează
Deși nu mai este centrul geografic al României, Dealu Frumos rămâne centrul unei povești care se scrie în fiecare zi prin grijă, rânduială și respect pentru tradiții.
Schönberg este astăzi un loc în care fiecare piatră, fiecare lemn și chiar fiecare cârlig de slănină spune ceva despre oamenii care au construit acest sat și despre felul lor atent de a organiza viața.
Mergeți la Dealu Frumos, satul care nu a pierdut nimic din esența lui, dar care câștigă mereu prin frumusețea poveștilor sale.
Aici, în județul Sibiu, oamenii și locurile de poveste sunt încă vii.
#OameniȘiLocuriDePoveste
