15.2 C
Sibiu
vineri, 21 noiembrie, 2025

Bogdan Trif, deputat: Respingem categoric tăierea salariilor. Alternativa: Programul de Stimulare Economică

Știri din Județ

Publicitate
Bogdan Trif, deputat și președinte al organizației PSD Sibiu, transmite public poziția fermă a Partidului Social Democrat cu privire la discuțiile privind posibile tăieri ale salariilor în sectorul public.

PSD nu susține sub nicio formă reducerea veniturilor angajaților și consideră că astfel de măsuri lovesc direct în oameni, în familii și în stabilitatea economică. Reducerea cheltuielilor statului nu trebuie realizată prin afectarea salariilor, ci prin măsuri administrative, precum eficientizarea instituțiilor, comasarea structurilor care se suprapun și reducerea altor tipuri de cheltuieli.

În paralel, PSD promovează Programul de Stimulare Economică, o soluție alternativă bazată pe dezvoltare, investiții și creșterea performanței economiei, evitând orice formă de austeritate aplicată pe spatele angajaților.

Niciodată nu aș vota în Parlament o lege care introduce asemenea măsuri ce afectează direct oamenii. PSD are deja experiența unor astfel de perioade – să ne amintim de vremea lui Traian Băsescu, când aceiași “colegi”, care erau atunci în PDL și astăzi sunt membrii Partidului Național Liberal, au votat tăieri drastice și măsuri împotriva populației. La acea vreme, PSD a trebuit să repare aceste lucruri când a revenit la guvernare, reușind să relanseze economia și să corecteze deciziile greșite luate împotriva românilor. Nu vom permite repetarea acelui scenariu.” – Bogdan Trif, deputat PSD Sibiu.

Bogdan Trif subliniază că PSD va acționa în continuare pentru protejarea veniturilor angajaților și pentru susținerea unor politici economice responsabile, care pun oamenii pe primul loc. Orice propunere care ar putea afecta nivelul de trai va fi ferm respinsă.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Va reuși CSC Șelimbăr surpriza la Voluntari?

BC CSU Sibiu, misiune aparent facilă la Tg. Jiu