Asociația „Împreună pentru Ștefan” anunță pregătirile pentru ediția a doua a concertului caritabil de colinde „Împreună în spiritul sărbătorilor”, un eveniment cu intrare liberă dedicat comunității sibiene.
Concertul va avea loc pe 12 decembrie, în Ștrand
Evenimentul este programat vineri, 12 decembrie 2025, de la ora 16:30, la Biserica „Sfinții Mihail și Gavriil” din cartierul Ștrand. Organizatorii transmit că repetițiile sunt deja în plină desfășurare și că atmosfera de sărbătoare se conturează de la o zi la alta.
Invitați speciali anunțați în curând
La fel ca anul trecut, concertul va avea invitați speciali, urmând ca numele acestora să fie dezvăluite în perioada următoare. „Repetițiile prind tot mai multă viață… și, la fel ca anul trecut, pregătim invitați speciali, pe care îi vom anunța în curând — așa că rămâneți aproape!”, au transmis organizatorii.
Un eveniment pentru comunitate și pentru o cauză caritabilă
Concertul își propune să aducă împreună sibienii în preajma sărbătorilor de iarnă, într-o atmosferă caldă, cu colinde și bucurie, dar și să susțină proiectele caritabile ale Asociației „Împreună pentru Ștefan”.
Organizatorii lansează invitația către toți cei care doresc să participe la un moment dedicat spiritului Crăciunului și solidarității.





