Două tinere au fost implicate într-un accident rutier produs luni la prânz în Piața Unirii din Sibiu.
Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident de circulație produs în municipiul Sibiu, în sensul giratoriu din Piața Unirii.
”Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe banda a doua, dinspre Bulevardul Victoriei spre Bulevardul Corneliu Coposu, o tânără în vârstă de 22 de ani, din Slimnic, nu s-a asigurat la trecerea pe banda întâi și a acroșat o motocicletă, condusă de o sibiancă, în vârstă de 18 ani”, a transmis IPJ Sibiu.
În urma coliziunii, motociclista a suferit vătămări corporale, fiind transportată la spital conștientă. ”Un echipaj SMURD cu medic a intervenit de urgență în Piața Unirii pentru a acorda asistență medicală unei motocicliste acroșată de un autoturism. Motociclista, o tânără în vârstă de 18 ani acuză dureri de spate și a fost transportată la UPU Sibiu pentru investigații de specialitate”, a transmis ISU Sibiu.
Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Traficul se desfășoară îngreunat.





