-6.8 C
Sibiu
luni, 12 ianuarie, 2026

Un specialist din Arad, format în cadrul Muzeului ASTRA, a fost acceptat la un prestigios curs din Norvegia

Știri din Județ

Publicitate
Andrei Onica, coordonator tehnic al proiectului Ambulanța pentru Monumente din Arad, a fost acceptat la unul dintre cele mai prestigioase cursuri internaționale dedicate conservării și prelucrării lemnului: „The 22nd International Course on Wood Conservation Technology- ICWCT 2026”, organizat în Norvegia. Programul este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai avansate la nivel global în domeniul conservării patrimoniului construit.

O parte esențială a formării profesionale a lui Andrei s-a realizat la Muzeul ASTRA din Sibiu, instituție cu un rol major în educația practică și teoretică a specialiștilor care lucrează în domeniul patrimoniului.

Implicarea sa în proiectele de pregătire derulate aici precum „Școala de conservare a patrimoniului cultural din lemn de la Povergina” și „Centrul de activități și resurse regionale”, au contribuit decisiv la înțelegerea aprofundată a tehnicilor tradiționale de dulgherie și a modului în care sunt conservate structurile istorice din lemn.

Sursa foto: Ambulanța pentru Monumente

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Meciul cu Dinamo se joacă pe 23 ianuarie