Filarmonica de Stat Sibiu marchează Ziua Națională printr-un eveniment de excepție: prima audiție locală a Suitei a II-a pentru orchestră în Do major, op. 20, de George Enescu, dirijată de Cristian Mandeal. Concertul festiv are loc în data de 1 Decembrie de la ora 19:00 la Sala Thalia.

Lucrarea, compusă de Enescu în 1915, a avut un destin neobișnuit: a fost interpretată doar de două ori înainte de a fi trimisă împreună cu tezaurul României la Moscova, de unde a fost recuperată abia în 1925.
“Pentru Ziua Națională, am pregătit un program eminamente românesc, cuprinzând o ultimă lucrare a lui Adrian Pop numită «Hore» care deja a și făcut o carieră, în sensul în care a fost cântată în diverse filarmonici, a ajuns să fie cântată și în festivalul de orchestre de tineret de la Berlin în vara aceasta, o lucrare cât se poate de incitantă, cu un puternic substrat românesc folcloric și, în același timp, cu o scriitură foarte modernă orchestrală, punând orchestra și în special compartimentul de percuție în valoare. Apoi, îl avem pe Horia Maxim ca solist al binecunoscutului Concert pentru pian și orchestră de Paul Constantinescu, lucrare deja devenită clasică în repertoriul românesc, iar pentru partea a două, ca lucrare de orchestră importantă și principală, am pus pe nelipsitul nostru Enescu și care înfățișează la fiecare lucrare o nouă fațete a capacității lui componistice infinite.”- a declarat dirijorul Cristian Mandeal

Tradiția Filarmonicii de Stat Sibiu de a dedica 1 Decembrie muzicii românești continuă și în acest an. Programul serii include lucrarea „Hore” de compozitorul Adrian Pop, deja recunoscută internațional, precum și celebrul Concert pentru pian și orchestră de Paul Constantinescu, avându-l ca solist pe apreciatul pianist Horia Maxim.
Recunoscut ca unul dintre cei mai valoroși pianiști români ai generației sale, Horia Maxim este prezent constant pe marile scene ale lumii și colaborează cu orchestre și dirijori de top. Versatilitatea și expresivitatea sa muzicală i-au adus invitații la festivaluri prestigioase din Europa, Asia și Orientul Mijlociu.
Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Filarmonicii, online pe iabilet.ro și în aplicația Filarmonica Sibiu App, la prețul de 60 lei, cu reducere de 50% pentru elevi, studenți și pensionari. Posesorii pachetelor de abonamente ale Stagiunii 2025/2026 „Carl Filtsch” beneficiază de acces gratuit.





