5.2 C
Sibiu
luni, 01 decembrie, 2025

Astrid Fodor, mesaj puternic de Ziua Națională: „România este așa cum ne-o creăm noi.”

Știri din Județ

Publicitate
Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României, subliniind importanța responsabilității civice, a solidarității și a aprecierii pentru pacea de care se bucură țara.

În mesajul său oficial, edilul a evidențiat faptul că România „trăiește și prosperă prin fiecare dintre noi”, indiferent dacă românii se află în țară sau peste hotare. Astrid Fodor a subliniat că modul în care fiecare își îndeplinește rolul în societate, la locul de muncă, în comunitate sau în familie, contribuie la imaginea și evoluția României.

Primarul a încurajat un moment de reflecție cu ocazia Zilei Naționale, amintind că, în ciuda provocărilor actuale, România rămâne „o țară frumoasă, independentă și liberă”. În contextul conflictelor din regiune, aceasta a făcut apel la aprecierea păcii și securității de care se bucură cetățenii.

Mesajul transmis de către primarul Astrid Fodor:

„România trăiește și prosperă prin fiecare dintre noi, românii, fie că locuim în această țară sau în străinătate, cu gândul la patrie. Modul în care fiecare ne facem treaba la muncă, felul în care ne comportăm în societate, maniera în care ne educăm copii, dar și faptul că respectăm și susținem această țară chiar și în momentele dificile, toate contribuie la imaginea din prezent și la dezvoltarea viitoare a României. Oricât de mică e contribuția fiecăruia dintre noi, totul se adună și se multiplică, reprezentând în ansamblu România. Prin urmare, România este așa cum ne-o creăm noi și avem această mare responsabilitate ca cetățeni.

Această zi de sărbătoare națională este un bun moment pentru un bilanț, pentru a ne reaminti că, în ciuda greutăților, în ciuda tuturor provocărilor, trăim într-o țară frumoasă, independentă și liberă. Uitându-ne la conflictele din jurul nostru, la distrugerile provocate de războaie, trebuie să știm să apreciem pacea de care ne bucurăm și faptul că suntem în siguranță, în casele noastre.

Astăzi, în această zi specială, suntem, mai mult decât în orice altă zi, cu gândul la România.

La mulți ani, sibienilor, de Ziua Națională! La mulți ani, România! „

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri