6.3 C
Sibiu
miercuri, 03 decembrie, 2025

Numărul infecțiilor respiratorii scade, dar internările cresc în județul Sibiu!

Știri din Județ

Publicitate
Potrivit Direcției de Sănătate Publică a județului Sibiu, perioada 24-30 noiembrie aduce o evoluție mixtă în ceea ce privește starea de sănătate respiratorie a populației. Deși numărul infecțiilor respiratorii acute, al pneumopatiilor și al cazurilor de gripă se află în scădere față de perioada precedentă, internările au înregistrat o creștere semnificativă.

Potrivit raportărilor, s-au înregistrat 6 cazuri de gripă clinică, dintre care 3 la copii sub un an. Două persoane au necesitat spitalizare, însă din fericire, nu s-au înregistrat decese.

Totodată, distribuția pe grupe de vârstă arată că jumătate dintre cazuri sunt la sugari, iar restul la copii între 2 și 4 ani și la adulți până în 49 de ani.

Prin urmare, finalul de toamnă aduce o scădere importantă a infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare cu peste 540 de cazuri mai puține, totalul ajungând la 1100 de îmbolnăviri.

De asemenea, numărul este cu aproximativ 400 mai redus față de aceeași perioadă a anului trecut. În ciuda formelor ușoare și medii, numărul internărilor s-a dublat, ajungând la 57 de persoane, reprezentând 5,18% dintre pacienți.

Cele mai multe cazuri s-au înregistrat la copii cu vârste între 5 și 14 ani, adolescenți și adulți până în 49 de ani.

În ceea ce privește pneumopatiile, au fost raportate 290 de cazuri, în scădere cu 112 față de săptămâna precedentă. Cele mai afectate categorii rămân persoanele de peste 65 de ani și adulții din segmentul activ, cu vârste între 15 și 49 de ani. Aproape 4 din 10 pacienți au necesitat internare, numărul celor care au avut nevoie de îngrijire spitalicească fiind de 116 persoane.

Vaccinarea rămâne cea mai utilizată formă de prevenție

De la începutul sezonului și până în prezent, 25.510 persoane au fost vaccinate antigripal, vaccinarea continuând să fie principala metodă de prevenire a formelor severe de boală.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie în Cupa României pentru FC Hermannstadt

BC CSU 2 Sibiu a pierdut la Târgoviște

APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează economist