Comuna sibiană Gura Râului își aduce, din nou, datinile în lumină. Așa cum se obișnuiește de generații, perioada premergătoare Crăciunului este momentul în care întreaga comunitate se strânge pentru a celebra tradițiile locale, colindele și obiceiurile strămoșești.În data de 9 decembrie, de la ora 18:00, Centrul Cultural „Ioan Macrea” va găzdui Spectacolul de datini și obiceiuri „La toată casa-i lumină”, un eveniment care readuce pe scenă farmecul autentic al sărbătorilor de iarnă din Mărginimea Sibiului.
Pentru locuitorii comunei, Crăciunul rămâne un prilej de mare cinste: să le joace junii în curte și să-i colinde copiii este o bucurie și o mândrie transmisă din tată-n fiu. Atmosfera de sărbătoare, cu cântec, joc și tradiții vechi, se va regăsi și în acest spectacol care pune în valoare identitatea culturală a satului.



Pe scenă vor urca artiști apreciați ai folclorului românesc:Roberta Selagea, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Traian Stoiță, Camelia Cosma Stoiță și Ioana Brad, alături de Grupul de colindători „Floare de Bujor” și Ansamblul Folcloric „Bujorul de Munte”. Prezentarea spectacolului va fi asigurată de Traian Stoiță.
Evenimentul face parte din proiectul cultural „Tradiții de Crăciun, la Gura Râului”, o inițiativă susținută de Consiliul Județean Sibiu și derulată de Primăria Comunei Gura Râului, în parteneriat cu Asociația de Înfrumusețare a Comunei Gura Rîului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu și Primăria Orașului Săliște.





