Primăria Comunei Biertan, în colaborare cu GAL Dealurile Târnavelor, invită persoanele fizice și juridice din comună interesate de accesarea fondurilor europene să participe la un eveniment de informare, care va avea loc joi, 11 decembrie 2025, începând cu ora 13:00, în sala de ședințe a Primăriei.
Evenimentul va oferi participanților detalii despre calendarul de lansare a apelurilor de selecție, ghidurile aferente fiecărei măsuri și tipurile de proiecte eligibile pentru finanțare. Reprezentanții GAL Dealurile Târnavelor vor răspunde întrebărilor și vor ghida potențialii beneficiari în procesul de accesare a fondurilor europene.
Primăria Biertan încurajează comunitatea locală să profite de această oportunitate pentru a dezvolta proiecte locale și pentru a stimula dezvoltarea economică a comunei.





