2.9 C
Sibiu
marți, 09 decembrie, 2025

Tursib S.A. dă startul înscrierilor la tombola „Client Fidel Tursib 2025”.

Știri din Județ

Publicitate
Tursib S.A. a lansat pe data de 8 decembrie 2025, înscrierile pentru tombola „Client Fidel Tursib 2025”, o campanie dedicată sibienilor care au folosit constant transportul public pe parcursul acestui an. Inițiativa își propune să recompenseze fidelitatea călătorilor care au achiziționat lunar abonamente Tursib.

Înscrieri deschise până pe 14 decembrie
Călătorii care doresc să participe se pot înscrie în perioada 8 – 14 decembrie 2025, completând formularul disponibil online pe site-ul Tursib. Campania este deschisă tuturor clienților care au achiziționat, fără întrerupere, abonamente de 30 de zile pe tot parcursul anului 2025, atât din agențiile Tursib, cât și din aplicația SibiuBus sau de pe portalul online.

Nu sunt eligibili pentru participare cei care au beneficiat de gratuități sau reduceri la abonamente, precum și angajații societății. Excepție fac donatorii de sânge, care, deși beneficiază de abonamente subvenționate, au dreptul de a se înscrie.

Extragerea premiilor – 15 decembrie
Extragerea câștigătorilor va avea loc în data de 15 decembrie 2025, iar lista finală va fi publicată online pe site-ul Tursib și pe pagina oficială de Facebook în intervalul 15 – 16 decembrie.

Premii pentru fidelitatea călătorilor
Tombola din acest an pune la bătaie premii atractive:un laptop,două telefoane mobile,trei smartwatch-uri și trei abonamente Tursib valabile șase luni în 2026.

Reprezentanții Tursib i-au încurajat pe sibieni să participe, amintind că detalii suplimentare pot fi obținute pe site-ul companiei sau prin contactarea serviciului Relații cu Publicul.

Tursib continuă astfel să își arate aprecierea față de cei care aleg transportul public ca soluție zilnică de mobilitate în Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri