7.9 C
Sibiu
joi, 11 decembrie, 2025

Apă Canal Sibiu S.A. clarifică informațiile privind avaria reclamată de DEER.

Știri din Județ

Publicitate
Apă Canal Sibiu S.A. transmite o poziție oficială în urma declarațiilor publice făcute de reprezentanții Distribuție Energie Electrică România (DEER), referitoare la o avarie produsă recent în zona Spitalului de Neurologie din Sibiu. Pentru corecta informare a opiniei publice, compania formulează mai multe precizări esențiale.

Potrivit Apă Canal Sibiu, afirmațiile potrivit cărora echipe ale societății ar fi executat lucrări care ar fi provocat incidentul sunt eronate. Conform datelor transmise, lucrările menționate nu au fost efectuate de angajații societății și nu au fost realizate nici la solicitarea, nici sub coordonarea acesteia.

De asemenea, intervenția la care face referire DEER nu a avut loc pe domeniul public, ci în curtea unei instituții, iar în perioada respectivă Apă Canal Sibiu nu avea în desfășurare nicio lucrare în perimetrul Spitalului de Neurologie sau în zona PT 172.

Compania subliniază că respectă în mod riguros toate procedurile legale privind obținerea avizelor de amplasament, notificarea celorlalți operatori de utilități și coordonarea lucrărilor în zonele în care există rețele subterane. În cadrul tuturor proiectelor proprii, Apă Canal Sibiu asigură transmiterea documentației necesare și menține o colaborare constantă cu ceilalți operatori pentru evitarea oricăror incidente.

Reprezentanții societății își exprimă regretul pentru disconfortul creat utilizatorilor de energie electrică, dar afirmă ferm că nu există nicio legătură între activitatea echipelor Apă Canal Sibiu și avaria apărută pe rețeaua de 20 kV.

Compania își reafirmă disponibilitatea pentru orice clarificări suplimentare și își reconfirmă angajamentul de a desfășura toate lucrările în condiții de siguranță și cu respectarea legislației în vigoare.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri