Centrul de dialog și cultură „Friedrich Teutsch” din Sibiu a deschis marți, 2 decembrie 2025, expoziția „Cartea evanghelică de cântări – Istorie și actualitate”, un proiect aniversar dedicat împlinirii a 50 de ani de la apariția noii cărți de cântări a Bisericii Evanghelice C.A. din România. Concepută de Brita Falch Leutert și Daniela Boltres, expoziția reunește imagini, texte, explicații istorice și materiale sonore menite să ofere o perspectivă amplă asupra evoluției cântării bisericești evanghelice în Transilvania.
Întrebările care structurează întregul demers – ce înseamnă cartea de cântări pentru oamenii de astăzi, cine a elaborat-o, cui îi este datorată istoria ei și cine o păstrează vie – sunt integrate în prezentări documentare și mărturii personale care dau expoziției un pronunțat caracter reflexiv. Deschiderea oficială a fost însoțită de un moment muzical coordonat de consilierul muzical al BECAR, Jürg Leutert, care a interpretat, împreună cu o echipă de muzicieni, cântece vechi și contemporane din cartea de cântări.
Cel mai vechi imnar transilvănean cunoscut
Pe parcursul expoziției, vizitatorii întâlnesc fragmente din istoria cântării bisericești care surprind atât rigoarea cercetării muzicologice, cât și surprinzătoarea continuitate a tradiției locale. Copia imnarului lui Andreas Moldner, tipărit la Brașov în 1543, este una dintre aceste mărturii timpurii, prezentată în cadrul expoziției prin panouri explicative. Considerat cel mai vechi imnar transilvănean cunoscut, acesta conține opt imnuri ale căror texte reflectă o pietate profundă și influențe anabaptiste, fapt menționat și în descrierea expusă. Pe aceeași direcție se înscriu și explicațiile referitoare la textele spiritual-contemplative consemnate începând cu 1747 în cercul lui Johann Sartorius senior, cantor și ulterior preot paroh, ale cărui selecții au stat la baza dezvoltării compozițiilor numite Dictum. Acestea oferă cadrul muzical al duminicilor și sărbătorilor mari și au fost folosite în comunitățile evanghelice până spre sfârșitul secolului XIX.
Expoziția prezintă și detalii despre imnuri atribuite lui Ambrozie de Milano, păstrate în numeroase manuscrise medievale, precum și despre textul dedicat Maicii Domnului din „Missa Cisnădie”, o carte de rugăciuni pe care istoricul Karl Reinerth o considera, într-un studiu publicat în 1963, printre cele mai vechi mărturii aduse de sașii transilvăneni din Renania. O altă secțiune amintește Antifonarul început în 1506 la Sighișoara de călugării dominicani, o lucrare care a continuat să fie copiată chiar și după Reforma Protestantă din 1542, fiind astfel un exemplu rar de coexistență confesională în aceeași comunitate monastică. Deși nefinalizat, Antifonarul rămâne un document esențial al epocii.
O carte din 1620 expusă în orginal
În centrul expoziției se află însă relația comunității evanghelice cu propria carte de cântări. Cea mai veche carte de imnuri bisericești evanghelice expusă în original este cea de la Biertan, datată în 1620, o piesă care susține vizual firul istoric al tradiției muzicale transilvănene. În completare, panourile explicative vorbesc despre manuscrisele păstrate în arhivele de stat din Sibiu sau în arhiva Bisericii Evanghelice, unele dintre acestea fiind transcrise și readuse recent în repertorii de concert.
Expoziția poate fi vizitată până la 27 februarie 2026, de luni până vineri între orele 10:00 și 17:00, cu un program adaptat în perioada sărbătorilor. Publicul este invitat nu doar să descopere documente, ci să reflecteze asupra felului în care cântarea bisericească a modelat identitatea spirituală și culturală a comunității evanghelice din Transilvania.
