10.2 C
Sibiu
joi, 11 decembrie, 2025

Premieră la Muzeul Brukenthal: Pacienții de la Spitalul „Dr. Gheorghe Preda” au realizat decorațiuni de Crăciun!

Știri din Județ

Publicitate
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu a fost ieri gazda unui eveniment foarte special. Pentru prima dată, pacienții de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” au creat decorațiuni de Crăciun chiar în mijlocul expoziției „Speranță prin artă”.

Cu ajutorul psihologului Ana Maria Fulea și al ergoterapeutului Mimi Pătruțiu, pacienții s-au pus pe treabă, iar alături de ei s-au implicat și managerul interimar al muzeului, Raluca Teodorescu, plus jurnaliștii prezenți. Toți au pus mâna la ornamentarea sărbătorilor și au realizat împreună decorațiuni frumoase de Crăciun.

Printre participanți s-au alfat și Nicoleta Tătar, Mirela Boicu, Luciana Solea, Iosif Filomon, Dumitru Hanț și Florin Bârcea. Pentru unii dintre ei, a fost chiar prima vizită la muzeu și prima experiență la Târgul de Crăciun din Piața Mare, o experiență de neuitat.

Managerul spitalului, Florin Neag, a explicat că expoziția „Speranță prin artă”, ajunsă la a XVII-a ediție, arată cât de mult ajută creativitatea pacienții să se simtă mai bine și totodată a adresat mulțumiri tuturor celorimplicați:

„[…]Exprimăm recunoștința noastră echipei din cadrul ergoterapiei, care, cu răbdare, dăruire și sensibilitate, însoțește zi de zi pacienții în drumul lor de regăsire. Iar către acestă regăsire, arta poate fi o cale. Mulțumim, de asemenea, tuturor colegilor din cadrul spitalului care au menținut vie această manifestare, transformând-o într-o tradiție ce aduce lumină și speranță pentru pacienții noștri. Partenerilor de la Clubul Rotary Sibiu le suntem profund recunoscători pentru sprijinul constant și pentru implicarea generoasă care face posibil acest proiect an de an. Adresăm mulțumiri speciale Muzeului Național Brukenthal, care ne găzduiește și în acest an, oferind nu doar un spațiu de expunere, ci și un cadru care conferă demnitate și vizibilitate eforturilor artistice ale pacienților noștri. Pentru prima dată în acest an, am avut privilegiul de a organiza în muzeu un atelier live, în care pacienții au lucrat decorațiuni de crăciun chiar sub ochii vizitatorilor, un moment de sinceritate artistică și de emoție împărtășită.”

Expoziția decorațiunilor!

Astfel după toată munca depusă, publicul este așteptata în data de 16 decembrie de la ora 17:00, la vernisajul expoziției, care va fi urmat de vânzarea tablourilor și a decorațiunilor făcute de pacienți. Expoziția poate fi vizitată gratuit la parterul Palatului Brukenthal.

„Este foarte impresionant modul în care se stabilesc legături între oameni, mai ușor, așa lucrând și modul în care relaționăm unii cu alții, altfel decât într-un mediu clasic. Foarte impresionant! Și cu colegii din presă și cu pacienții care nu sunt doar pacienți, ei sunt oameni ca noi. Marți, în 16 decembrie, la ora 17.00, invităm publicul sibian să vină să liciteze pentru aceste tablouri, urmând ca banii care se vor strânge să fie investiți în achiziționarea de noi produse destinate activităților de ergoterapie. Mulți dintre vizitatorii care au văzut déjà expoziția, doresc să achiziționeze tablouri.”- a declarat Raluca Teodorescu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri