13 decembrie nu a fost doar o zi de iarnă timpurie în Dumbrava Sibiului. A fost una dintre acele zile în care simți că tradiția nu se explică, ci se trăiește. Prima zi a Târgului de țară de Ignat, la Muzeul ASTRA, a avut ceva din tihna satului de altădată, din rânduiala muncii făcute temeinic și din bucuria simplă de a fi împreună.
De dimineață, muzeul a intrat firesc în atmosfera pregătirilor pentru Crăciun. Nu ca decor, ci ca viață autentică. În Târgul de țară, fiecare gest avea un rost, fiecare miros spunea o poveste. Paiele arse, fumul greu, carnea proaspăt tranșată, ceaunele clocotind și vocile oamenilor care explicau, nu pentru a impresiona, ci pentru a da mai departe.
Ciprian Ștefan explica vizitatorilor cu pasiunea omului care a transformat muzeul în ceva viu
În zona ceaunelor, acolo unde se făcea pomana porcului și mămăliga, l-am întâlnit pe Ciprian Ștefan, directorul general al Muzeului ASTRA, înconjurat de vizitatori. Vorbea calm, cu bucuria omului care știe că explică ceva viu.
„De fapt, astăzi n-am făcut doar pomana porcului, am reconfigurat cumva tradiția Ignatului în satele din România”, spune el, subliniind că muzeul nu izolează o singură cultură, ci le pune pe toate în dialog. „România e frumoasă prin multiculturalism. Astăzi și mâine avem tradiția Ignatului în satele românești.”
La pomana porcului nu se mănâncă doar carne și șorici, explică directorul muzeului, ci se gustă din tot ce înseamnă această zi de muncă și sărbătoare. „Aveai nevoie de o energie suplimentară. De aceea avem aici o ciorbă făcută din picioare de porc cu hrean. Era foarte binevenită pentru o zi întreagă de muncă.”
Vorbește despre conservarea cărnii, despre sare, despre puțin lemn de brad, despre o lume fără congelatoare, dar cu o eficiență pe care azi abia o mai înțelegem. „Un an de zile se lucra ca să ai un porc sau doi, să-i tai de Crăciun și să ai mâncare pentru tot anul.”
Directorul Lucian Robu așeza cârnații la zvântat
Puțin mai încolo, într-o zonă mai liniștită, l-am găsit pe Lucian Robu, directorul Muzeului în aer liber ASTRA Sibiu, atârnând cârnații făcuți de dimineață la zvântat. Imaginea era aproape simbolică: mâini sigure, gesturi cunoscute, cârnații așezați cu grijă pe rudă, cu spațiu între ei, ca aerul să circule.
„Punem cârnații la zvântat. Ideal ar fi să avem câteva grade cu minus și câteva zile cu temperatura asta, ca să-i strângă puțin gerul înainte de a-i pune la afumat”, explică el, cu răbdare. Fagul, prunul, salcia, fiecare lemn cu rostul lui. „E foarte importantă etapa zvântării. Altfel, fumul nu dă aceeași savoare.”
În timp ce vorbește, povestea alunecă firesc spre copilărie. „Da, toată munca asta îți aduce aminte de copilărie. Am copilărit la sat, am lucrat, am ajutat părinții și bunicii. De aceea lucrurile astea îmi sunt familiare.” Vorbește despre vetrele libere din gospodăriile vechi, despre hornurile în care se afumau nu doar cârnații, ci șoncii, slănina, oasele. O lume practică, în care nimic nu se pierdea.
Muzeograful Mihaela Gherghel care nu a uitat de unde a plecat
Lângă el, Mihaela Gherghel, muzeograf, ținea tava cu cârnați, de unde Robu îi lua și îi agăța la zvântat. Pentru ea, scena nu e doar o lecție de muzeografie, ci o întoarcere personală în timp.
„La Târgul de țară ilustrăm o gospodărie tradițională, pentru că înainte de Crăciun fiecare gospodărie adevărată făcea pregătirile”, spune ea. „Deocamdată s-au făcut cârnații și îi punem aici, în cadrul expoziției, îi agățăm pentru a se zvânta.”
Vorbește despre producătorii veniți din Râu Sadului, din Orlat, din Cisnădie, despre produse din porc, patiserie, plăcinte. Dar vocea i se schimbă când ajunge la amintiri. „Eu sunt din Rășinari. Țin minte când eram mică, în perioada Ignatului, iernile erau bogate în zăpadă și ger. Se vedeau de la toate curțile urmele tăierii porcilor. Se auzea guițatul în tot satul și fumul pârlitului.”
Un muzeu care trăiește tradițiile
Astăzi, la Muzeul ASTRA, toate acestea nu sunt reconstituite artificial. Sunt trăite. Vizitatorii văd, aud, miros, gustă. Copiii privesc cu uimire, adulții dau din cap, recunosc gesturi, își amintesc. În Târgul de țară, Ignatul nu este un spectacol, ci o rânduială.
Prima zi a Târgului de țară de Ignat a fost despre muncă, despre memorie și despre continuitate. Despre oameni care știu și vor să dea mai departe. Despre un muzeu care nu doar păstrează patrimoniul, ci îl lasă să respire. Iar în această zi de 13 decembrie, satul românesc a fost acolo, viu, întreg și profund omenesc.
