Primăria Șelimbăr, în parteneriat cu Asociația Hora Satului, organizează duminică, 14 decembrie 2025, începând cu ora 18:30, la Căminul Cultural Veștem, spectacolul de Crăciun „Bună seara, Gazdă aleasă”, un eveniment dedicat tradițiilor autentice ale sărbătorilor de iarnă.
Pe scenă va urca Ansamblul Zestrea Veștemenilor, alături de invitații: Grupul Vocal Flori din Mărginime, Ansamblul Mugurașii Șelimbărului, Grupul vocal VESTALA, precum și îndrăgiții interpreți Traian Stoiță și Ioana Brad. Spectacolul va fi prezentat de Traian Stoiță.
Evenimentul își propune să aducă în fața publicului colinde, cântece și obiceiuri tradiționale românești, într-o atmosferă caldă, specifică Crăciunului, reunind comunitatea locală în spiritul sărbătorilor.





