În perioada 12-14 decembrie 2025, 14 tineri voluntari ai Centrului de Tineret Rășinari au participat la cursul „Managementul proiectelor locale, mici, autofinanțabile”, desfășurat la Centrul de Agrement pentru Tineret Cisnădioara, în cadrul proiectului „Centrul de Tineret Rășinari – spațiul de dezvoltare a tinerilor”, finanțat de Primăria Comunei Rășinari prin Agenda Culturală 2025 și implementat de Asociația Dram Center 07 Sibiu, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu.
Cursul a urmărit implicarea tinerilor în proiecte comunitare, dezvoltarea muncii în echipă și a abilităților de coordonare și comunicare. Participanții au identificat nevoi ale comunității și au elaborat proiecte precum After School la Centru de Tineret, pentru sprijin educațional și activități extracurriculare, și Bunicuțe și Nepoți la Centru, proiect intergenerațional ce promovează tradițiile locale și schimbul de experiență între generații.
Metodele de lucru au inclus prezentări, dezbateri, activități practice în echipă, microproiecte și discurs public, iar programul a cuprins și o drumeție la Cetatea Cisnădioara, pentru a valorifica patrimoniul cultural al zonei. Cursul s-a încheiat cu realizarea și expoziția afișelor proiectelor, evidențiind creativitatea și implicarea tinerilor în viața comunității.





