Ședința lunară a Colegiului Prefectural Sibiu, desfășurată astăzi, 16 decembrie, a adus în atenție teme importante pentru județ, de la evoluția transportului rutier și controalele de mediu, până la accesul persoanelor cu dizabilități la servicii și spații publice. Întâlnirea a fost prezidată de prefectul Mircea Dorin Crețu, în prezența subprefecților Andra Albu și Florian Giubega, precum și a secretarului general al instituției, Marius Oltean.

Reprezentantul Autorității Rutiere Române-Agenția Sibiu, inginerul Victor Sugeac, a prezentat situația activităților de licențiere și autorizare din transportul rutier, subliniind creșterea transportului alternativ și digitalizarea serviciilor în 2025, tendințe care au dus la o eficientizare a relației cu publicul.

Activitatea de control din domeniul protecției mediului a fost detaliată de comisarul Valeriu Dan Otoiu, din cadrul Gărzii Naționale de Mediu Sibiu. Potrivit acestuia, în cursul anului au fost intensificate acțiunile de inspecție, fiind dispuse măsuri pentru respectarea legislației de mediu, în colaborare cu alte instituții ale statului.

În ceea ce privește domeniul social, Valeria Guliman, șef al Serviciului Inspecție Socială din cadrul AJPIS Sibiu, a prezentat rezultatele controalelor realizate în 2025, cu accent pe respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități și pe îmbunătățirea accesului acestora la mediul fizic și informațional.

Ședința s-a încheiat într-o atmosferă festivă, cu un moment de colinde susținut de studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, iar prefectul județului a transmis urări de sănătate și liniște tuturor celor prezenți, în pragul Sărbătorilor de Iarnă.







