România se confruntă cu o situație paradoxală în plină criză energetică: zeci de hidrocentrale aproape finalizate, unele ajunse la un stadiu de execuție de până la 98%, rămân blocate de ani buni, deși ar putea produce energie ieftină și stabilă pentru consumatorii români.
Lucrările la aceste obiective strategice au fost oprite după ce suprafețele pe care se construiau au fost incluse, ulterior demarării investițiilor, în rețeaua de Arii Naturale Protejate. Deciziile au fost luate de funcționari din Ministerul Mediului, în colaborare cu reprezentanți ai Agențiilor Județene pentru Protecția Mediului, impunând condiții restrictive care au dus la suspendarea totală a lucrărilor.
Consecințele sunt grave: sute de milioane de lei investiți din bugetul statului riscă să fie pierduți, deoarece șantierele abandonate se degradează accelerat. În loc să contribuie la securitatea energetică a României, aceste hidrocentrale au devenit o povară financiară, statul fiind nevoit să suporte costuri suplimentare pentru conservarea unor investiții nefuncționale.
De fiecare dată când autoritățile au încercat reluarea lucrărilor, proiectele au fost contestate fie în instanță, fie la Comisia Europeană. Acțiunile au fost inițiate de diverse ONG-uri de mediu, iar în unele cazuri, contestațiile au fost asumate direct de parlamentari USR, ceea ce a menținut blocajul administrativ și juridic.
Pentru a debloca situația, în Parlament a fost inițiat un proiect de lege, susținut de senatori și deputați ai PSD, care prevede scoaterea de sub regimul Ariilor Naturale Protejate a suprafețelor pe care se află aceste construcții, cu respectarea strictă a legislației de mediu aplicabile în afara ariilor protejate. Inițiativa legislativă a fost adoptată cu majoritate de voturi atât în Senat, cât și în Camera Deputaților și a fost trimisă spre promulgare Președintelui României.
Cu toate acestea, Administrația Prezidențială a decis să atace proiectul de lege la Curtea Constituțională, prelungind incertitudinea și menținând blocajul unor investiții esențiale pentru sistemul energetic național. În acest context, rămâne întrebarea: cine are interesul ca România să nu-și folosească propriile resurse pentru a produce energie accesibilă și sigură pentru cetățeni?
