În perioada decembrie 2025 – februarie 2026, Muzeul ASTRA propune publicului o experiență de observare și protejare a biodiversității, dedicată păsărilor care aleg să ierneze în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, cel mai mare muzeu de acest tip din Europa.
Vizitatorii sunt invitați să descopere, chiar și în sezonul rece, o varietate impresionantă de specii, de la pițigoi și mierle, până la țicleni, huhurezi sau ciocănitori. În lunile de iarnă, accesul păsărilor la hrană devine tot mai dificil, iar sprijinul oamenilor este esențial pentru supraviețuirea acestora.

La intrarea principală în muzeu, publicul poate găsi semințe de floarea-soarelui și o hartă informativă cu recomandări despre hrănirea responsabilă a păsărilor. Cei care doresc să se implice suplimentar pot aduce mere sau slănină fără condimente, respectând regulile de protejare a faunei.
Hrănitorile sunt amplasate în mai multe zone ale Muzeului în aer liber, inclusiv în apropierea lacului, lângă Moara plutitoare din satul Munteni, județul Vâlcea, în zona Târgului de Țară sau în apropierea șteampului aurifer din Țara Moților, una dintre primele instalații reconstruite în muzeu. Pentru orientare și informații suplimentare despre monumentele de pe traseu, vizitatorii pot utiliza aplicația ASTRA MUSEUM.

Inițiativa este completată de opt panouri figurative care ilustrează diferite specii de păsări, amplasate în funcție de mediul lor de viață. Panourile au fost realizate în colaborare cu dr. Liviu Pripon, cercetător ornitolog independent, cu scopul de a facilita accesul publicului la patrimoniul natural al muzeului.
Reprezentanții Muzeului ASTRA subliniază că implicarea din timpul iernii poate avea efecte vizibile primăvara, când păsările vor putea fi observate cuibărind în muzeu. Accesul în Muzeul ASTRA se face pe baza biletului de intrare sau a abonamentului.





