7.4 C
Sibiu
joi, 05 februarie, 2026

VIDEO Un microbuz cu 7 copii a fost implicat într-un accident la Brateiu: Toți au ajuns la spital!

Știri din Județ

Momente de panică au fost în această seară pe DN 14, în zona localității Brateiu, după ce un microbuz de transport persoane a fost implicat într-un accident rutier și a intrat într-un imobil. Din cauza numărului mare de persoane implicate, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

În microbuz se aflau 10 persoane, dintre care 3 adulți, cu vârste de 28, 36 și 61 de ani și
7 copii, cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani.

Toate persoanele s-au autoevacuat, erau conștiente și au fost evaluate medical de echipajele sosite de urgență la fața locului.

Conform primelor cercetări, șoferița microbuzului, o femeie de 36 de ani, care se deplasa pe ruta Brateiu-Mediaș, a pierdut controlul direcției de mers la km 60+900 și a intrat într-un imobil. Ancheta este în desfășurare.

Pentru gestionarea incidentului autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului s-au deplasat 4 ambulanțe SAJ, dintre care una cu medic, o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o autospecială pentru transport personal și victime multiple. Toți pasagerii au fost transportați la spital. Dintre victime, 7 copii au fost transportați la CPU Luther și 3 adulți au ajuns la CPU Mediaș.

Din fericire, nicio persoană nu a suferit răni grave, victimele prezentând doar traumatisme ușoare și medii.

Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat, iar traficul în zonă a revenit la normal.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr a remizat în amicalul cu Blaj

EDITORIAL: Manipularea din decembrie