-1.8 C
Sibiu
luni, 22 decembrie, 2025

Artistul plastic Ovidiu Cărpușor, absolvent al ULBS, câștigă Locul I Mondial la Tokyo și aduce România pe prima treaptă a artei internaționale

Știri din Județ

Publicitate
România se află în centrul atenției culturale mondiale printr-o performanță artistică de excepție. Artistul plastic Ovidiu Cărpușor, absolvent al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, doctor în Arte Plastice și Decorative, a câștigat Locul I Mondial – Marele Premiu Internațional de Pictură în cadrul prestigioasei competiții Sakura Art Prize, a cărei finală s-a desfășurat la Tokyo, cea mai mare metropolă a lumii.

Competiția s-a derulat pe parcursul a 8–9 luni și a reunit artiști din toate colțurile globului, fiind considerată una dintre cele mai exigente platforme internaționale de artă contemporană. În marea finală au concurat peste 80 de artiști de elită, iar Ovidiu Cărpușor a fost singurul reprezentant al României calificat în această etapă, acumulând peste 2.400 de voturi și intrând în competiția decisivă de pe locul al patrulea.

Verdictul final a aparținut unei comisii internaționale formate din peste 100 de critici de artă, profesori universitari, curatori, galeristi, artiști și colecționari din întreaga lume. În urma evaluărilor finale, artistul român a urcat spectaculos pe prima poziție mondială, depășind nume consacrate ale scenei artistice internaționale.

Lucrarea câștigătoare, „I feel you…”, parte a ciclului conceptual „Joker”, a impresionat juriul prin forța emoțională, mesajul simbolic profund și expresia vizuală contemporană. Realizată în ulei, acrilic și foiță de aur pe pânză, cu tehnica cuțitului de paletă, opera fusese anterior expusă în galerii și expoziții din Londra, Los Angeles, Cluj-Napoca, Brașov și alte centre culturale importante.

Succesul de la Tokyo depășește dimensiunea unui triumf individual, reprezentând o victorie culturală de anvergură mondială și o reconfirmare a valorii artei românești pe scena internațională, comparabilă cu marile performanțe obținute de România în competiții globale de elită.

În același context, Ovidiu Cărpușor a participat și la Tokyo International Art Fair, unde a fost singurul artist român prezent, consolidându-și statutul de ambasador al culturii românești și una dintre cele mai relevante prezențe ale artei contemporane românești la nivel global.

Această realizare marchează un moment istoric pentru cultura română și demonstrează că arta românească are forța de a dialoga, de a emoționa și de a triumfa pe cele mai importante scene ale lumii.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

A cincea victorie în campionat pentru BC CSU Sibiu