Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe Autostrada A1 la km 266, în afara localității Săliște, pe sensul Deva -Sibiu. În accident au fost implicate două microbuze, fiecare cu remorcă, pe care se afla câte un autoturism. Pentru gestionarea situației, autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de transport personal și victime multiple și o autospecială de descarcerare.
Toate cele 12 persoane dintre care 4 minori implicate în accident s-au autoevacuat.
Potrivit polițiștilor de la Biroul Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea -Deva, un șofer de 39 de ani, cetățean străin, nu a păstrat distanța de siguranță și a lovit microbuzul din fața sa, condus de un alt cetățean străin, în vârstă de 47 de ani.
În urma impactului, patru persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Printre ei se aflau un băiat de 7 ani care a suferit un traumatism cranian și a fost preluat de un echipaj SMURD, o fetiță de 9 ani, tot cu traumatism cranian, preluată de un echipaj SMURD cu medic, un bărbat de 30 de ani cu traumatism cranian și traumatism la picior, preluat de un echipaj SMURD și o femeie de 28 de ani cu traumatism cranian, preluată de un echipaj SMURD.

Autoritățile au anunțat că Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul și pentru luarea măsurilor legale.
Sursa foto: ISU Sibiu








