0.2 C
Sibiu
miercuri, 24 decembrie, 2025

Managerul general al Hotelului Hilton Sibiu reacționează după incidentul de la piscina interioară

Știri din Județ

Publicitate
Managerul general, Nicolae Aron, al Hotelului Hilton din Sibiu a transmis un comunicat oficial în urma incidentului petrecut ieri, când tavanul de rigips al piscinei interioare s-a desprins și a căzut peste persoanele aflate în zonă.

Știre inițială-VIDEO Intervenție de amploare la Hotelul Hilton: Autoritățile au activat Planul Roșu!

Potrivit reprezentanților hotelului, în momentul producerii incidentului, în piscină se aflau șapte persoane, toate reușind să se evacueze imediat. Trei dintre acestea au suferit răni ușoare și au fost transportate la spital pentru investigații medicale. Ulterior, medicii au decis externarea acestora, nefiind necesară internarea.

Mesajul tranmis de către reprezentantul Hotelului:

„Ca urmare a incidentului petrecut în hotelul nostru, dorim să facem următoarele precizări pentru o corectă informare a publicului:

– în momentul incidentului, în piscină se aflau șapte persoane și toate s-au evacuat în urma desprinderii câtorva plăci de rigips. Trei dintre persoane au suferit răni ușoare și au fost de acord să fie transportate la spital, de unde au plecat la scurt timp deoarece s-a constatat că în niciun caz nu se impune internarea;

-⁠ ⁠personalul hotelului a fost cel care a solicitat ajutorul echipelor medicale și de urgență, precum și ajutorul unei echipe de scafandri, cărora le mulțumim pentru promptitudine și profesionalism;

– ⁠zona piscinei interioare este prevăzută cu instalații de prevenire și atentionare pentru zonele cu umiditate crescută. Instalațiile funcționau în parametrii normali conform verificărilor periodice;

– ⁠activitatea hotelului nu este afectată, deoarece zona piscinei interioare este o anexă hotelului, a restaurantelor și a zonei de SPA.

Regretăm nespus acest incident și colaborăm cu instituțiile statului pentru a oferi toate informațiile necesare. Vom lua în continuare măsurile cuvenite pentru a preveni astfel de incidente nefericite, supuse hazardului.”

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Puma Sibiu a premiat cei mai buni sportivi în 2025

BC CSU Sibiu, fără șanse la Tg. Mureș