0.2 C
Sibiu
miercuri, 24 decembrie, 2025

Raluca Turcan susține consultarea magistraților în reformarea justiției

Știri din Județ

Publicitate
Deputatul PNL, Raluca Turcan, a comentat public inițiativa președintelui Nicușor Dan de a consulta magistrații cu privire la reforma justiției, apreciind că acesta a făcut un pas responsabil și necesar. Raluca Turcan a subliniat că România a investit miliarde de euro în modernizarea sistemului judiciar în ultimele două decenii, iar orice acțiune care ar împiedica funcționarea corectă a justiției ar fi inacceptabilă.

„Ignorarea unei asemenea teme, de care se leagă speranțele a milioane de români, ar echivala cu trădarea interesului public.”- a declarat deputata

Raluca Turcan a explicat că reforma justiției nu poate fi făcută rapid sau împotriva magistraților:

„Reforma justiției nu se face rapid și emoțional, nici împotriva magistraților, așa cum susțin unii. Poți modifica legislația, dar, potrivit Constituției, conducerea CSM este aleasă de către magistrați, dintre magistrați. Nu de politicieni, nu de președinte, nu de opinia publică. Dacă ei nu văd, în mod real, nevoia schimbării, vor alege fie aceeași conducere, fie una cu aceleași reflexe și obiceiuri. De aceea, da, ne place sau nu, schimbarea trebuie să fie asumată și din interior. Poți schimba legi, dar fără magistrați convinși de nevoie, schimbi doar decorul. Asta nu e o opinie politică, e pur și simplu litera Constituției.”

De asemenea, ea a insistat că consultarea trebuie să respecte secretul votului, pentru ca magistrații să se poată exprima liber:

„E foarte posibil ca Președintele României să fi făcut acest pas tocmai pentru că știe că, dacă sunt întrebați onest și, foarte important, cu discreție!, majoritatea magistraților vor spune răspicat: nu mai merge așa. Iar dacă această consultare se leagă inteligent de grupul de lucru format de premierul Ilie Bolojan, o inițiativă foarte bună, care reunește și societate civilă, pentru modificarea legislației în domeniul justiției, atunci lucrurile se pot mișca.”

Raluca Turcan a mai subliniat rolul constituțional al președintelui: „Constituția României este foarte clară. La articolul 80, președintele are rol de mediator între puterile statului. Dacă nu se implică, e acuzat că stă deoparte. Dacă se implică, e acuzat că deranjează. Implicarea Președintelui României, atunci când urmărește deblocarea unui sistem este o responsabilitate constituțională.”

Totodată, deputata a atras atenția că politizarea dezbaterii riscă să blocheze reforma.

„Haideți să avem un pic de răbdare, reformele așezate se obțin prin consultare reală, reguli reale și ascultarea sistemului de justiție, nu cu emoție și zgomot.”- a declarat Raluca Turcan

Sursa foto: Raluca Turcan

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Activitate caritabilă la Parohia Nou, județul Sibiu

Mesajul primarului Valentin Ivan de Crăciun la Sadu