Poetă, pasionată de teatru și psiholog clinician, Nicoleta Todirișcă ne-a vorbit deschis despre scris ca formă de salvare, despre teatru ca identitate și despre credință, prietenie și oameni. Haideți să-i aflăm povestea.
Prezentarea volumului „Petala Speranței”: O emoție specială
Duminica trecută, Nicoleta și-a prezentat cel mai recent volum de poezii, într-un eveniment încărcat de emoție, desfășurat într-un spațiu cu profundă semnificație spirituală pentru ea. Evenimentul a avut loc la Biserica dintre Brazi unde Nicoleta și-a prezentat volumul „Petala Speranței”, al doilea volum de poezie semnat de ea.
„Prezentarea am făcut-o pe marginea volumului Petala Speranței, care este al doilea volum pe care l-am publicat. Este un volum de poezie, dar aseară am vorbit puțin și despre primul meu volum Culegere de literatură laică românească.”
Prezentarea a avut loc la invitația părintelui Vasile Dariciuc, duhovnicul său, iar atmosfera a fost completată de momente artistice cu tematică de Crăciun.
„A fost o emoție cu totul specială, pentru că în finalul prezentării am avut momente artistice de Crăciun, alături de profesorul și mentorul meu, Lucian Dragotă, cel care mi-a scris și prefața cărții și a fost cu mine și la lansare.”
De ce scrie poezie: „Scriu ca să nu explodez”
Pentru Nicoleta, poezia nu este doar artă, ci terapie.
„Din viață mă inspir. Deși sunt psiholog, consider poezia sănătate mentală. Scriu poezie ca să nu explodez.”
În versurile sale se regăsesc frământări profunde despre fericire, viață și relațiile de familie.
„Scriu despre lucruri care mă frământă după discuții uneori nu foarte plăcute. Le-am dedicat și părinților mei câte o poezie, ca să le spun ce gândesc într-un mod plăcut, fără să ajungem să iasă scântei.”
„Am simțit că pentru mine a scris”
Mentorul său, profesorul Lucian Dragotă, joacă un rol esențial în parcursul său artistic.
„Ca autor, domnul profesor mă inspiră foarte mult și mă inspiră foarte mult și volumul domnului profesor Petale de Suflet. Iar printre poeții care m-au marcat se numără Mihai Eminescu și Ion Minulescu. Când am citit prima dată poezie de Minulescu, am simțit că pentru mine a scris.”
„Mi-a arătat că pot să fiu actriță. M-a făcut să ating Cerul și să vin înapoi pe Pământ.”
Pasiunea pentru teatru o însoțește „de când se știe”, chiar dacă drumul nu a fost lipsit de obstacole.
„De când mă știu, am vrut să fac teatru. Nu știu de unde vine pasiunea asta.”
După experiențe dificile și multe reticențe, întâlnirea cu profesorul Lucian Dragotă i-a schimbat parcursul.
„Nu m-a încărcat cu texte, m-a responsabilizat. Mi-a arătat că pot să fiu actriță. Mi-a arătat că pot mai mult decât credeam despre mine. Nu textele au fost complicate cât mișcarea pe scenă a fost destul de complicată, dar acest luru m-a făcut să ating Cerul și să vin înapoi pe Pământ.”
40 de minute pe scenă înterpretând și cântând
Astfel, în doar câțiva ani, Nicoleta a interpretat roluri complexe în piese precum „Justiție” de Ion Luca Caragiale, monolog în „Hamlet” de Shakespeare, a interpretat scheciuri după textele lui Puiu Maximilian pe care le-a jucat și marea actriță Stela Popescu, în „Nu suntem geloși” în care a jucat și marea actriță Tamara Buciuceanu cu Sandu Sticlaru, în „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu și în „Piatra din casă” de Vasile Alecsandri, unde a fost 40 de minute pe scenă în rolul cucoanei Zamfira, inclusiv cu momente muzicale
Un vis încă deschis: întoarcerea pe scenă
În prezent, Nicoleta nu mai joacă, dar dorința de a reveni pe scenă rămâne vie. A jucat la evenimente speciale și în centre de recuperare, dar își dorește un spațiu artistic stabil. Merge foarte des la piesele de la Teatrul „Radu Stanca” și visează că într-o zi va putea juca din nou, poate chiar pe scenele teatrului pe care îl vizitează fregvent.
„Mi-ar plăcea să mai joc, să pot juca pe marile scene.”
Psiholog, voluntar și om al comunității
Nicoleta este psiholog clinician, profesează câteva ore pe săptămână și lucrează cu copii. Deși și-a dorit să fie și profesoară, Nicoleta își îndeplinește vocația pe care nu a reușit să o aibă împreună cu copilașii în calitate de psiholog.
„Răsplata mea este zâmbetul lor. Le învăț poezii, cântece, asta fac cu ele în principal.”
De peste un an, este și voluntar la un azil de bătrâni, dar spune că lucrul cu copiii rămâne unic.
Despre oameni și dizabilitate
Dacă ați ajuns până aici, sunteți de abia la jumătate din povestea ei. Nicoleta este o persoană cu dizabilități, dar acest lucru nu a oprit-o din a se bucura de viață. Dizabilitatea pentru ea deși nu a fost ușoară, a învățat-o să se autodepășească constant, iar prin reușitele sale să arate tuturor că nu trebuie să fie subestimată.
Astfel, Nicoleta privește viață cum mulți nu o fac:
„Am avut parte de oameni frumoși. Lumea poate fi frumoasă dacă noi o facem frumoasă.”
Credință, prietenie și „Petala Speranței”
Un detaliu esențial al parcursului său este credința.
„Volumul de poezie Petala Speranței a fost publicat datorită puterii credinței și a prieteniei.”
Cartea începe cu poezia „Prietenia plină de dor”, dedicată celei mai bune prietene din copilărie, Andra Maria Brașovean.
„Ne considerăm surori, chiar dacă am fost colege doar un an. Nu m-a uitat niciodată. Îi mulțumesc din suflet pentru că există.”
„Scrieți poezie, aveți suflete extrem de frumoase”
Nicoleta este un exemplu de curaj, sensibilitate și perseverență. Între poezie, teatru, psihologie și credință, ea își construiește drumul cu sinceritate și lumină, convinsă că arta poate vindeca și că viața, oricât de grea, poate fi jucată frumos. Astfel, putem spune că Nicoleta își joacă deja cu brio propriul rol în piesa de teatru a vieții.
„Scrieți poezie, aveți suflete extrem de frumoase. Vorbiți cu voi într-un mod plăcut, ca viața să fie o piesă de teatru.”
Profesorul Nicoletei vorbind despre ea și volumul ei de poezii:
