Un accident rutier a avut loc pe DN1, la kilometrul 304, în apropiere de intersecția cu strada Mihai Viteazu, la ieșirea din localitatea Șelimbăr. Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, accidentul s-a produs pe direcția Sibiu-Veștem. Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Sibiu, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă și intrând într-un șanț.
La fața locului au intervenit de urgență un echipaj SMURD, o autospecială de descarcerare și una de stingere. Un bărbat în vârstă de 34 de ani a avut nevoie de intervenția pompierilor, fiind prins în autoturism.
Acesta a fost extras de echipajul de descarcerare conștient și cooperant. Bărbatul a suferit mai multe contuzii și a fost transportat la UPU Sibiu pentru investigații medicale de specialitate.
Polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale Sibiu, fac cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului. Potrivit acestora, traficul în zonă nu a fost afectat semnificativ.
ACTUALIZARE, ORA 00:10:
Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, accidentul s-a produs pe DN1, pe direcția Sibiu-Veștem. Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Sibiu, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă și intrând într-un șanț.
În urma impactului, conducătorul auto a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul rutier și pentru dispunerea măsurilor legale. Traficul în zonă se desfășoară în condiții normale.
Sursa foto: ISU Sibiu






