-3.7 C
Sibiu
miercuri, 31 decembrie, 2025

Cazurile de gripă s-au dublat în județul Sibiu: Copiii sunt cei mai afectați!

Știri din Județ

Publicitate
Direcția de Sănătate Publică Sibiu a transmis ultimul raport pe anul 2025 privind infecțiile respiratorii, iar cifrele arată o evoluție îngrijorătoare a gripei, chiar dacă virozele obișnuite par să fie în scădere.

În săptămâna Crăciunului (22-28 decembrie), numărul cazurilor de gripă a crescut alarmant, ajungând la 248 de îmbolnăviri. Este o creștere uriașă față de săptămâna anterioară (cu 117 cazuri mai multe) și față de aceeași perioadă a anului trecut.

Cei mai afectați sunt copiii cu vârste între 5 și 14 ani. Aproape 21% dintre pacienți au avut nevoie de spitalizare, majoritatea fiind vârstnici de peste 65 de ani. Medicii au raportat că 7 cazuri grave au fost confirmate prin teste PCR. Din fericire, până acum nu s-a înregistrat niciun deces, spre deosebire de anul trecut când existau deja victime la această dată.

În timp ce gripa galopează, infecțiile respiratorii „clasice” și pneumoniile au scăzut. S-au înregistrat doar 933 de cazuri (față de peste 1.700 săptămâna trecută). Cei mai mulți bolnavi sunt tot copiii de școală.

În cazul pneumoniilor s-au înregistrat 227 de cazuri. Deși numărul e în scădere, boala îi chinuie cel mai tare vârstnicii de peste 65 de ani, unde rata de internare este ridicată.

Directorul DSP Sibiu, Horațiu Cojocaru, avertizează că ne confruntăm cu un virus care se transmite extrem de ușor:

”Insistăm pe respectarea măsurilor de protecție atât în ceea ce privește propria persoană cât și în ceea ce îi privește pe cei din jurul nostru, mai ales dacă sunt persoane încadrate în categoriile vulnerabile! Cu o creștere a numărului de îmbolnăviri de 52,82% față de săptămâna anterioară, constatăm că suntem practic în cea de-a treia săptămână consecutivă de monitorizare, în care numărul de îmbolnăviri se dublează față de cel înregistrat cu 7 zile înainte. Este un semn clar că, așa cum se întâmplă la nivel național, ba chiar la nivel european, ne confruntăm cu o formă virus care se transmite extrem de ușor și care evoluează rapid. Gripa nu e o simplă răceală! În lipsa vaccinării, a unui sistem imunitar puternic, ori a intervenției terapeutice prompte, în cazul persoanelor aflate în categorii de risc, formele de boală pot căpăta aspect sever și pot duce la pierderi de vieți omenești! Tocmai de aceea, facem apel la toți sibienii, indiferent de vârstă, să dea dovadă de responsabilitate, mai ales în perioada următoare.”

Recomandările DSP pentru cetățeni:

Autotestarea: Testați-vă de la primele simptome.
Medicul de familie: Sunați medicul de familie înainte de a merge la Urgențe, dacă simptomele nu sunt critice.
Măsuri de igienă: Masca în locuri aglomerate, spălatul pe mâini și igiena tusei.
Vizite în spital: Dacă aveți rude internate, scurtați timpul vizitei și mergeți doar dacă sunteți perfect sănătoși.
Cifră record: Peste 27.000 de sibieni au ales să se vaccineze în acest sezon, un număr mult mai mare față de anii precedenți, ceea ce ar putea preveni forme extrem de grave ale bolii.

    Publicitate

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultimele Știri

    Pompierii sibieni vor fi la datorie și de Revelion!

    Incendiu la Miercurea Sibiului: O mașină a luat foc!

    Polițiștii sibieni vor fi la datorie de Revelion!

    FC Hermannstadt s-a despărțit de Selimovic