Primăria Comunei Sadu informează cetățenii că Consiliul Local a adoptat hotărârea privind stabilirea și aplicarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv Legea nr. 239/2025.
Potrivit administrației locale, taxele și impozitele locale pentru anul viitor au fost menținute la nivelul minim prevăzut de lege. În situațiile în care Codul fiscal nu permite diminuarea acestora, a fost respectată obligația legală ca baza de impozitare să nu fie mai mică decât cea aplicată în anul 2025. Totodată, taxa de salubritate a fost indexată exclusiv cu rata inflației, conform legislației în vigoare.
Taxele și impozitele locale vor putea fi achitate începând cu data de 1 ianuarie 2026, atât online, prin platforma de plată de pe site-ul Primăriei Sadu și prin www.ghiseul.ro, cât și în numerar, la casieria instituției, începând cu 8 ianuarie 2026, în cadrul programului cu publicul.
Contribuabilii care achită integral taxele și impozitele locale până la termenul stabilit beneficiază de o bonificație de 10%, acordată în condițiile prevăzute de Codul fiscal.
Reprezentanții Primăriei Comunei Sadu mulțumesc cetățenilor pentru seriozitatea și responsabilitatea de care au dat dovadă, subliniind că gradul ridicat de încasare a taxelor și impozitelor locale este esențial pentru susținerea investițiilor și a serviciilor publice din comunitate.
Administrația locală își reafirmă angajamentul pentru o gestionare corectă, previzibilă și transparentă a resurselor, în beneficiul tuturor locuitorilor comunei.





