-0.8 C
Sibiu
joi, 01 ianuarie, 2026

Primarul Gheorghe Roman: angajamente pentru seniori și investiții majore în Mediaș

Știri din Județ

Publicitate
Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a transmis un mesaj de Anul Nou după participarea la petrecerea de Revelion organizată pentru aproximativ 900 de seniori ai orașului.

Edilul a anunțat că și în anul 2026 va susține transportul gratuit pentru persoanele vârstnice, premierea celor care împlinesc 80 de ani, precum și a cuplurilor care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie. De asemenea, până în vara acestui an, seniorii vor beneficia de un sediu modern, odată cu finalizarea lucrărilor la Corpul E de la fosta Aviație.

În plan administrativ, primarul a precizat că până la jumătatea anului vor fi finalizate lucrările de modernizare a rețelelor de apă și canalizare, urmând ca refacerea drumurilor să devină o prioritate. Totodată, în prima parte a anului 2026 vor fi anunțați câștigătorii proiectului Variantei Ocolitoare a municipiului Mediaș, cea mai importantă investiție locală din ultimele decenii.

La final, Gheorghe Roman le-a urat medieșenilor un an 2026 cu sănătate și cât mai multe momente frumoase alături de cei dragi.

Sursa foto: pagina Facebook

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri