2.9 C
Sibiu
sâmbătă, 03 ianuarie, 2026

Popas de rugăciune la trecerea în noul an, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Mulțimi de credincioși au participat, în noaptea dintre ani, la slujba religioasă săvârșită la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu, pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu și a cere binecuvântare și ajutor la început de an.

Slujba Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos și rugăciunile de mulțumire au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte eclesiarhul Catedralei, protos. Calist Magyar, cadre didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu și alți slujitori ai Bisericii.

În cuvântul adresat credincioșilor, ierarhul a vorbit despre sfințirea timpului prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu și despre faptul că „viața noastră este o prelungire spre veșnicie”, subliniind importanța recunoștinței, a rugăciunii și a încrederii în binecuvântarea lui Dumnezeu la început de an.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a transmis urări de pace, sănătate și întărire duhovnicească tuturor celor prezenți.

Credit foto: Costin Chesnoiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri