A început școala într-o joi. Pentru că atât i-a dus capul pe cei din Ministerul Educației. Din birourile lor încălzite bine pe banii noștri, ai contribuabililor, un oarecare secretar de stat vremelnic, pe nume Sorin Ion, tuna prin presă ieri că nu care cumva să lipsească elevii în 8 și 9 ianuarie 2026 de la școală, pe motive medicale. Acest guru care a supraviețuit prin Minister sub vreo 3 miniștri deja, habar nu are ce condiții oferă școlile din România în condiții de vreme rea de iarnă, să nu mai vorbim de drumurile devenite impracticabile din cauza zăpezii și viscolului.
Drept este că, oficial, ministerul a revenit după declarațiile de politician de doi bani ale numitului Sorin Ion, și a precizat că se pot face cursuri online sau să fie suspendat în această perioadă în funcție de situația meteo. Ceea ce a și fost cazul în unele zone.
Dar am să mă refer strict la județul Sibiu, deși situația e la fel în toată România. Nu toate școlile dispun de sisteme moderne de încălzire. Majoritatea nu au avut parte nici de programe de eficiență energetică. Dacă ar scoate acest Sorin Ion nasul din biroul lui încălzit din minister, ar vedea o Românie, dincolo de raportări oficiale.
Inspectoratul Școlar Sibiu, pe care îi aștept și acum cu un drept la replică, pentru că asta îi preocupă pe ei mai mult, nu rezolvarea problemelor sesizate de noi, dă raportări la minister privind situația unităților școlare. Doar că Guvernul, acum mulți ani, a aruncat problema clădirilor în curtea primăriilor. Altfel spus, Inspectoratul raportează, Ministerul notează și …. atât. Adică, dacă primăriile au bani de căldură se face, dacă nu, nu. Dacă au bani de modernizări se fac, dacă nu, Dumnezeu cu mila. Și știm prea bine că în județ, una este în municipiile Sibiu și Mediaș, alta în restul localităților.
Dar rămân strict la căldură. Astăzi elevii care au mers la școală și au respectat orarul idiot impus de minister de a începe școala joia, au dat de…. frig. Știu mai multe situații în județ cu școli unde temperatura nu a trecut de 12 grade. Să faci 5-6 ore la asemenea temperatură este boală curată. Oare la Ministerul Educației astăzi au fost tot 12 grade la domnul Sorin Ion în birou? Așa ar fi trebuit!
Așa că mâine mai puțini elevi vor merge la școală, iar de luni valul de îmbolnăviri raportate de DSP va tot crește. Mai ales că se anunță ger peste județul Sibiu!
Nu este vina școlilor că nu se încălzesc sobele de teracotă sau că centrala nu face față. Mai ales că directorii nu primesc bani suficienți adesea nici pentru factura de gaz. De modernizări și eficientizare energetică nici nu se pune vorba. Știu oare cei de la Inspectoratul Școlar Sibiu sau de la ISU că multe centrale și cazane de la școlile din județ nu funcționează în parametrii normali fiind cu risc? A verificat cineva în teren, nu hârtiile, ci starea instalațiilor de încălzire din unitățile de învățământ? NU!
Cât privește problema drumurilor necurățate ceea ce crează probleme autobuzelor care asigură naveta elevilor și profesorilor nici nu mă mai agit să scriu. O știți, ziarul nostru a tot scris zilele acestea. Este drept că este iarnă. Și că ne ia prin suprindere mereu. Dar asta nu înseamnă că trebuie să mergem înainte ca și calul sau măgarul…. mă înțelegi domnule Sorin Ion?
De frig zilele acestea vor suferi nu doar elevii, ci și profesorii. Unii, din căldura casei lor, vo comenta pe Facebook că pe vremuri era mai greu și elevii nu se plângeau. Bine, mă, deștepților, și la Auschitz era greu și nu se plângeau. Mi se pare de prost gust să comentezi în 2026 despre vremurile comuniste și ce bine era, de parcă unii nu mai ținem minte ce dictatură și condiții de rahat erau! Dar cu acești comentatori de Facebook m-am obișnuit.
Însă cu comentariile publice ale unui secretar de stat ca Sorin Ion nu pot fi de acord și nu cred că ar trebui tolerate. Mai ales în ce privește scutirile medicale. Poate vrea guvernul Bolojan să atace și elevii cum a atacat angajații și angajatorii deja pe speța concediilor medicale. Mai întâi să dea căldură în școli. Vreau să propun ca, timp de 5 zile, Guvernul României să oprească toate sursele de căldură la guvern și în ministere. În aceste zile să o facă și să lucreze așa. Să vadă ce înseamnă să mergi la școală în România în 2026!
La final, îmi permit și o aluzie prietenească pentru inspectorul general Novac de Sibiu și prietenul Sorin Ion de la Ministerul Educației. Am înțeles, prietenia, dar să fie legalăm, nu de alta să nu se mai supere vreun secretar de stat sau ministru când află că unul semnează ce nu este în atribuții sau afirmă ce nu se cade prin spațiul public!





