Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județeană Sibiu a lansat un apel public ferm către Primăria Comunei Porumbacu de Jos, Consiliul Local și Postul de Poliție, semnalând o situație gravă și inacceptabilă la Monumentul Eroilor din centrul localității.
Potrivit organizației, de peste un an, membrii Subfilialei Cultul Eroilor Porumbacu de Jos au asigurat, exclusiv prin voluntariat, întreținerea perimetrului monumental: igienizare, cosirea spațiilor verzi, montarea catargului cu drapelul național și toaletarea arborilor. Demersurile au avut ca scop păstrarea demnității și caracterului sacru al locului de reculegere dedicat eroilor căzuți în cele două războaie mondiale.
Cu toate acestea, zona monumentului continuă să fie profanată în mod repetat, fiind folosită drept toaletă publică improvizată de către unii localnici și persoane aflate în tranzit. Situația persistă în pofida eforturilor voluntarilor și afectează grav caracterul comemorativ al monumentului.
În acest context, Asociația solicită autorităților locale măsuri concrete: delimitarea clară a perimetrului, instalarea de sisteme de semnalizare și panouri informative, precum și identificarea unor soluții minime de igienă publică pentru a preveni pângărirea monumentului. De asemenea, Consiliului Local i se cere adoptarea de hotărâri cu aplicare efectivă pentru protejarea statutului de monument comemorativ de război, iar Poliției – intensificarea monitorizării zonei și sancționarea comportamentelor neconforme cu legea.
„Acest demers nu este unul conflictual, ci un semnal public de responsabilizare. Voluntariatul nu poate substitui la nesfârșit atribuțiile autorităților. Este momentul ca fiecare instituție să își asume rolul legal și moral în protejarea memoriei eroilor”, a transmis col. (rtr.) Petru Bejenaru, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Județeană Sibiu.










Foto: Asociația Cultul Eroilor ”Regina Maria” – Filiala Județeană Sibiu, Subfiliala Porumbacu de Jos





