5.2 C
Sibiu
miercuri, 25 februarie, 2026

Junii Sibiului aduc emoția folclorului românesc pe TVR 1, la Festivalul Național „Ioan Macrea”

Știri din Județ

Publicitate
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” invită publicul din întreaga țară să trăiască emoția autentică a tradițiilor românești, duminică, de la ora 21:00, pe TVR 1, în cadrul ediției 2025 a Festivalului Național „Ioan Macrea”.

Într-o ediție specială televizată, Junii Sibiului și invitații lor vor purta telespectatorii, prin pași de dans și momente coregrafice spectaculoase, în Mărginimea Sibiului, Valea Hârtibaciului și alte zone etnofolclorice ale României. Programul include premiera reconstituirii scenice „Intrarea fetei în horă”, dar și un colaj de mare virtuozitate dedicat dansurilor populare din Moldova, Muntenia și Transilvania.

Pe scenă vor urca îndrăgiți soliști ai muzicii populare: Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Mihai Teacă, Adrian Neamțu, Ana Duminică, Paul Ananie, Gabriel Dumitru, Oana Tomoiagă și Andreea Haisan. Evenimentul este prezentat de Iuliana Tudor.

Managerul ansamblului este Silvia Macrea, iar activitatea CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu este realizată cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu. Festivalul este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, având ca parteneri Therme Group, Cricova și Scandia Food.

Ediția 2025 a Festivalului Național „Ioan Macrea” promite un spectacol de referință pentru folclorul românesc, adus în prim-plan de unul dintre cele mai prestigioase ansambluri din țară.

Sursa foto: capturi ecran pagina Facebook

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri