-2.8 C
Sibiu
sâmbătă, 10 ianuarie, 2026

VIDEO Apartament în flăcări la Cisnădie: Persoanele aflate în imobil s-au autoevacuat!

Știri din Județ

Publicitate
Este alertă în Cisnădie, unde un apartament situat la etajul 2 al unui imobil cu 3 etaje situat în zona Piața Nouă a luat foc. Incendiul a fost stins rapid de pompieri, iar în urma acestuia, doi bărbați, în vârstă de 39 și 40 de ani și o femeie de 37 de ani au fost intoxicați cu fum. Toate cele trei victime au fost transportate la UPU Sibiu pentru îngrijiri medicale.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta în interiorul apartamentului cu flacără și degajări de fum.

Din primele informații, aproximativ 30 de persoane s-au autoevacuat din imobil.

ACTUALIZARE, ORA 20:00:

Incendiul izbucnit la apartamentul din Piața Nouă, a fost stins rapid de pompieri. În aceste momente se lucrează pentru ventilarea încăperilor, deoarece atât apartamentul afectat, cât și casa scării au fost inundate cu fum. Totodată, se fac verificări pentru stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului.

În urma incidentului, trei persoane au fost evaluate medical la fața locului de echipajele SAJ Sibiu și ISU. Este vorba despre doi bărbați, în vârstă de 39 și 40 de ani și o femeie de 37 de ani, toți intoxicați cu fum. Toate cele trei victime au fost transportate la UPU Sibiu pentru îngrijiri medicale.

ACTUALIZARE, ORA 22:12:

„În urma incendiului a fost afectată apartamentul pe o suprafață de aproximativ 60 mp precum și bunurile din interior. Întregul apartament, precum și casa scării au fost inundate cu fum. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un cablu defect.”- raportează ISU Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

O minoră de 14 ani a dispărut de acasă!