Există destine artistice care par să se desprindă firesc din pământul în care s-au născut. Destinul lui George Calboreanu este unul dintre ele. Actorul care avea să devină una dintre figurile monumentale ale teatrului românesc s-a născut la Turnișor, sat de lângă Sibiu, astăzi cartier al orașului, un loc pe care nu l-a renegat niciodată și la care s-a întors mereu, fie și numai prin memorie.
Drumul său, de la copilăria trăită „la Turnișor, în ținutul Sibiului”, până la scena Teatrului Național din București, a fost descris de presa vremii ca o ascensiune grea, „făcută pe jos”, fără sprijin material sau relații influente. Un portret publicat ulterior sublinia limpede această origine: „drumul lung și anevoios pe care a trebuit să-l străbată de la Turnișor – sat din apropierea Sibiului – și până la scena Teatrului Național din București” a fost parcurs exclusiv prin muncă și voință.
Turnișorul, începutul și reperul interior
Într-un amplu interviu din revista Rampa, realizat la începutul anilor ’30, George Calboreanu vorbea cu o sinceritate dezarmantă despre copilăria sa și despre legătura cu locul natal. Tatăl său trăia încă la Turnișor, iar scrisorile primite de acolo aveau o simplitate care îl emoționa: „Tata trăiește la Turnișor. E bătrân și de când mi-a murit mama… își începe toate scrisorile cu: «Dragă Gicule, eu sunt bine sănătos…»” .
Tot atunci, actorul mărturisea ceva ce avea să devină definitoriu pentru felul său de a fi: copilăria trăită într-o lume a oamenilor simpli, optimiști, mulțumiți cu puțin. „Am crescut înconjurat fiind numai de oameni optimiști… De aceea surprind astăzi lumea prin dragostea mea de viață”, spunea Calboreanu, evocând casa și atmosfera din Turnișor .
În același interviu apare una dintre cele mai tulburătoare legături simbolice cu Sibiul: „În casa în care s-a născut mama, la Turnișor, în ținutul Sibiului, probabil că voi muri și eu” – o frază care nu este o confesiune dramatică, ci un semn al rădăcinii adânci pe care acest loc o avea în viața lui.
„Mitropolia teatrului românesc”
Ajuns pe marile scene, George Calboreanu a devenit sinonim cu rolurile de forță, cu personajele de o respirație largă, profund umană. Presa teatrală îl descria drept „interpretul ideal al caracterelor puternice”, capabil să dea greutate fiecărei replici fără emfază, fără patetism inutil .
Vorbind despre teatru, Calboreanu își ridica vocea aproape ritualic. Într-un articol din Rampa, el numea Teatrul Național „Mitropolia teatrului românesc”, o formulă devenită celebră, care trădează nu doar respectul, ci și sacralitatea cu care privea scena .
Hamlet, Lear, Ștefan cel Mare, Ion Vodă cel Cumplit, Egor Bulîciov sau Verșinin sunt doar câteva dintre rolurile care i-au consolidat reputația. Criticii remarcau constant monumentalitatea jocului său, dar și firescul: „George Calboreanu vorbește firesc, simplu, fără emfază, fără grandilocvență”.
Rădăcina sibiană a forței sale
Această forță nu era, însă, una abstractă. Mai mulți comentatori ai epocii au pus-o direct în legătură cu originea sa. „Ridicarea unui țăran constituie una dintre cele mai interesante experiențe umane”, scria un gazetar, subliniind că ambiția și dârzenia lui Calboreanu sunt expresia puterii de afirmare a lumii din care provenea .
Turnișorul, cu disciplina vieții simple, cu apropierea de pământ și cu o copilărie lipsită de artificii, a fost matricea acestui stil actoricesc sobru și dens. Nu întâmplător, chiar el mărturisea că se simte „astăzi tot atât de naiv și de candid ca atunci când, la Turnișor, credeam că din vase se poate face clei cu care să prind păsările” .
O moștenire care se întoarce simbolic la Sibiu
Astăzi, când Turnișorul este parte a Sibiului modern, iar orașul se revendică pe drept ca un centru cultural major, numele lui George Calboreanu capătă o semnificație suplimentară. El nu este doar un mare actor al scenei românești, ci și unul dintre cei mai importanți artiști născuți pe acest pământ.
Legătura sa cu Sibiul nu a fost una de circumstanță, ci una de structură interioară. Din acest colț de Transilvanie a plecat un om care avea să urce până la „mitropolia” teatrului românesc, purtând cu el, discret, dar constant, memoria Turnișorului.
Surse: Articole apărute în perioada 1923-1959 în presa vremii.
