Pe la finele anilor 90 povesteau românii noștri plecați prin Occident câtă nepăsare este pe stradă la oameni. Vedeau cum cade un om și nu îl ajută nimeni. Sau cum se chinuie o bătrână să treacă strada și nu sare nimeni în ajutor. Îi criticam atunci pe occidentali și spuneam că noi, românii, ca nație nu putem fi așa. Ei bine, în ultima perioadă, o demonstrăm că am ajuns ca în Occident. La nepăsare față de semeni. Sibiul nu e scutit și avem exemple recente.
Este vorba de cele două cazuri cu bărbatul mort în autobuz și cu fata de 14 ani dispărută de acasă. Sunt două exemple din miile de exemple din România, unele mai grave, altele mai puțin. Dar toate arată o societate în derivă spirituală și morală. O societate obsedată doar de propriile interese ale indivizilor care o compun și nu de binele celuilalt.
Aveam de sute de ani un proverb cu „să moară capra vecinului”. Aveam ilustrări în literatura clasică a urii între semeni din motive financiare și de propietate (Moara cu noroc, Ion etc). Dar, totuși, în viața de zi cu zi exemplele de indolență față de ceilalți erau rare. Oamenii erau săritori în majoritatea cazurilor.
Nu spun că nu mai sunt oameni de bine în România. Mai sunt, dar s-au împuținat. Și pe măsură ce trec generațiile riscăm să devenim o societate înstrăinată unul de altul. Iar Guvernul, Parlamentul, clasa politică în general nu fac nimic pentru a opri acest individualism extrem. Mai mult, prin legile date încurajează acest fenomen. Să nu mai spun de școală, care a devenit o epavă în derivă la capitolul educațional.
Un bărbat tânăr a ieșit din schimbul de la fabrică noaptea. A luat autobuzul alături de alți angajați din aceeași fabrică și altele din Zona Industrială de Vest. I s-a făcut rău. De fapt a făcut stop cardiorespirator. De ce, vor stabili medicii. Problema este că pasagerii din autobuz au stat nepăsători lângă muribund. Un pasager, DUPĂ ce a ajuns în stația în care trebuia, s-a dat jos și a sunat la 112. Fără indicații precise pentru salvatori plecați să găsească un autobuz pe traseu. Autobuzul a oprit în alte stații și pasagerii s-au dat jos. NIMENI nu a anunțat șoferul sau să sune la 112. Doar la capăt de linie, ultimii doi pasageri au sesizat șoferul. Și au venit acolo și salvatorii. Era prea târziu.
Culmea ipocriziei sociale, Facebook-ul s-a umplut de comentarii imediat după apariția știrii în presă, în care șoferul de autobuz era făcut vinovat. Omul habar nu avea ce se întâmplă în mașină. Apoi s-a aflat că omul era decedat de ceva stații și oamenii nu au sunat la 112 ca să nu fie opriți în trafic și să ajungă mai repede acasă. Valul comentatorilor de pe net s-a mutat contra pasagerilor. Dar știm că majoritatea din cei ce comentează pe net în situația dată ar fi procedat la fel ca restul pasagerilor. Nepăsători.
O fată de 14 ani a dispărut de acasă. Reporterul SIBIU INDEPENDENT a stat de vorbă cu familia și ieri a publicat un amplu material despre caz. Supriză! Astăzi fata a apărut acasă. Poliția s-a spălat pe mâini de caz ca de obicei și a transmis că fata nu a fost victima niciunei infracțiuni. Oare?! DGASPC ce are de spus în acest caz? Dar Parchetul? Sau minorele de 14 ani pot pleca de acasă convinse de „iubiți”? Nu mai există Codul Penal domnilor?! Nici asistență socială?! Păi chiar așa am ajuns ca societate.
Fata de 14 ani nu este prima dispariție din județul Sibiu. Și nici din România. Avem un val de dispariții. Majoritatea se întorc acasă după un timp, dar nu toți. Ce servicii sociale au fost oferite de Statul Român acestor copii care pleacă de acasă? Câte ore de consiliere psihologică le-a plătit statul? Au fost investigați iubiții? Mai ales când unii au antecedente cu astfel de minore? NU. Statul Român prin instituțiile sale dă un comunicat sec că a fost găsită și totul este ok. NU, NU este OK! Și instituțiile statului NU trebuie să mai stea așa NEPĂSĂTOARE în astfel de cazuri. Pentru că ele se înmulțesc.
Și în acest caz, ca în toate cazurile de fete dispărute de acasă, apar comentatorii pe Facebook atoateștiutori. Ca să înțelegeți, acești indivizi sunt aceia care pe vremuri stăteau în parcuri la semințe pe margine la jucătorii de table sau șah și dădeau sfaturi, dar ei nu știau să joace. Mai grav este că nicio instituție nu ia măsuri contra lor. Facebook este un spațiu public și conform legii orice afirmație scrisă acolo, chiar dacă este un comentariu, poate deveni dosar penal. Legal. Dar la noi legile nu se aplică. Așa că acești indivizi pot debita orice le pot cei doi neuroni din creier. Dar nu se pun în pielea fetei dispărute, a familiei acesteia. Poate când le fug lor fetele de acasă văd altfel lucrurile.
Fie că este vorba de un deces în autobuz sau o fată fugită de acasă, cazurile acestea și altele, apar tot mai des. Iar societatea românească răspunde cu nepăsare la ele. Nu ne mai pasă de cei de lângă noi. Mai mult, pe net, înjurăm și dăm ca birjarii de pe vremuri din tastatură. Nu mai suntem empatici. Am devenit niște roboți, care ne vedem doar propriul interes. Dar uităm, că, propriul interes se poate atinge doar într-o societate care își atinge interesul general.
Așa cum scriam la început, există, încă, și români de bine. Și pe Facebook care transmit mesaje de încurajare sau se roagă pentru cazurile disperate. Există și alții care se implică și dau ajutor când este nevoie. Spre exemplu, de curând o familie din Cisnădie și-a pierdut agoniseala din cauza unui scurtcircuit într-un bloc. Dar comunitatea a sărit rapid în sprijinul lor. Avantajul micilor comunități. Dar cazurile acestea devin tot mai rare. Mai ales în zone metropolitane, orașe mari. Ori aici oamenii și instituțiile mai au de lucru.
Unii vor spune că de vină este biserica. Oricare ar fi ea. Nu, biserica nu se poate substitui Statului. Biserica face atât cât poate spiritual și social. Dar nu poate aduce oamenii cu japca la slujjbe și la credință. Vina pentru această nepăsare socială o avem noi toți indivizii care compunem națiunea română. Și cei care îi alegem de 35 de ani să ne decidă destinele și să ne distrugă societatea. Ei sunt expresia noastră.
Pentru mine, speranța moare ultima. Și mai sper că românii să se întoarcă spre semenii lor. Nu unul – doi, ocazional, ci cu sutele de mii și milioanele. O nație în care indivizii se ajută reciproc și nu lasă pe nimeni în urmă, este o nație sortită succesului. Altfel, ne duce pe râpa istoriei….
FOTO ilustrare: Min An (Pexels)
