-14.8 C
Sibiu
marți, 13 ianuarie, 2026

Ziua Culturii Naționale la Muzeul de Istorie Naturală

Știri din Județ

Publicitate
Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, compartiment al Muzeului Național Brukenthal, invită copiii să exploreze legendele și poeziile naturii printr-o aventură educativă și interactivă. Evenimentul va avea loc joi, 15 ianuarie, începând cu ora 9:00, pe strada Cetății nr. 1.

Activitățile propuse îmbină știința cu arta și includ:

Tur ghidat „Natura ne vorbește” – descoperirea plantelor, animalelor și mineralelor care au inspirat povești, legende sau poezii;

Atelier creativ „Legenda mea” – copii vor inventa și ilustra propria legendă inspirată de un exponat;

Proiecții de filme documentare oferite de România Sălbatică, partener al evenimentului.

Evenimentul este o oportunitate de a stimula curiozitatea pentru natură și științele vieții, dezvoltând totodată exprimarea creativă prin poezie, desen și povestire. Participarea se face pe baza înscrierii la numărul 0269 436 545, în limita locurilor disponibile.

Doar în această zi vizitatorii vor putea vedea Registrul de vizitatori al Societății Ardelene de Științele Naturii din 1869, unde figurează semnătura tânărului Mihai Eminescu, care a vizitat colecțiile la vârsta de 19 ani. Aceasta marchează legătura dintre patrimoniul științific și cultural al Sibiului și celebra zi dedicată poetului național.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri