De Ziua Culturii Naționale, deputatul PNL Raluca Turcan a transmis un mesaj ferm privind sprijinul real pentru cultură, dincolo de declarațiile simbolice. Fost ministru al Culturii, aceasta cere ca programul „Temelii Culturale”, inițiat în mandatul său, să fie continuat fără întârzieri.
„Cultura nu trăiește din declarații festive. Vreau ca «Temelii Culturale» să meargă mai departe, la turație maximă, nu cu viteza melcului”, a transmis deputatul PNL. Raluca Turcan a reamintit că, anul trecut, programul a fost consolidat printr-o decizie a Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Executivul a aprobat un împrumut de 140 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, sumă dublată din bugetul de stat. Astfel, investițiile totale în patrimoniul cultural ajung la 280 de milioane de euro. Programul „Temelii Culturale” vizează 14 obiective culturale majore din România.
Printre acestea se numără construirea unei săli moderne pentru Opera Națională Română din Iași, extinderea Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București și restaurarea Operei Naționale București.
Pe listă se află și Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, într-un context în care Ansamblul „Calea Eroilor” a fost recent inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Alte investiții vizează Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, Ateneul Român, Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.
„Un stat care își tratează patrimoniul cu indiferență își pierde rădăcinile”, a mai transmis Raluca Turcan.
Deputatul PNL cere Ministerului Culturii și Guvernului să trateze programul ca o prioritate și să asigure o implementare accelerată, fără sincope.





