Un număr semnificativ de polițiști, inclusiv mai mulți șefi de structuri, au ieșit la pensie la finalul anului trecut, în luna decembrie 2025, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu. Informația este confirmată de conducerea IPJ Sibiu, într-un răspuns oficial transmis la solicitarea Sibiu Independent.
Potrivit documentului, la finele anului 2025, nu mai puțin de 16 polițiști au încetat raporturile de serviciu prin pensionare. Dintre aceștia, șase erau ofițeri care ocupau funcții de conducere în structuri importante ale inspectoratului.
Conduceri cheie rămase vacante
Printre funcțiile de conducere rămase libere se numără cea de șef al Poliției Municipiului Sibiu, precum și cea de șef al Secției nr. 3 Poliție Rurală Agnita. De asemenea, au ieșit la pensie șefi sau coordonatori din mai multe birouri operative, inclusiv Biroul pentru Protecția Animalelor și Biroul pentru Combaterea Infracțiunilor Contra Persoanei din cadrul Serviciului de Investigații Criminale.
Tot în luna decembrie 2025 au încetat raporturile de serviciu și șefi din structuri rutiere și de investigații, respectiv din Biroul Drumuri Naționale și Europene al Serviciului Rutier, dar și din Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș.
Soluții temporare până la organizarea concursurilor
Conducerea IPJ Sibiu precizează că, pentru funcțiile rămase vacante, au fost desemnați polițiști împuterniciți, prin dispoziția șefului inspectoratului. Aceștia asigură coordonarea activității structurilor respective până la ocuparea posturilor prin concurs, conform procedurilor legale.
Reprezentanții IPJ Sibiu mai arată că informațiile privind aceste împuterniciri sunt publice și pot fi consultate pe pagina oficială de internet a instituției. (VEZI AICI)





