Aproape 40.000 de hectare din județul Sibiu sunt incluse în propunerile de zone de protecție strictă transmise de Ministerul Mediului ziarului Sibiu Independent, în cadrul demersurilor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență și Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030.
Clarificări privind desemnarea zonelor de protecție
Ministerul Mediului arată că desemnarea zonelor de protecție strictă face parte din reforma R.2 – Măsura de investiții 3 din PNRR, corelată cu jalonul 34, care prevede intrarea în vigoare a actelor juridice necesare până în trimestrul II al anului 2026. Înainte de desemnarea efectivă, este necesară armonizarea terminologiei utilizate la nivel național cu cea prevăzută în Strategia UE privind Biodiversitatea 2030.
În acest context, autoritățile centrale precizează că România va utiliza în legislația națională sintagma de „zone prioritare pentru biodiversitate”, distinctă de noțiunea existentă de „zonă de protecție strictă”, diferență care va fi reglementată prin modificarea OUG nr. 57/2007 și prin aprobarea normelor de aplicare.

39.132 de hectare propuse în județul Sibiu
Conform bazei de date GIS transmise de Ministerul Mediului, suprafața totală propusă ca zonă prioritară pentru biodiversitate în județul Sibiu este de 39.132,62 hectare, echivalentul a peste 390 de kilometri pătrați. Zonele sunt reprezentate pe harta oficială pusă la dispoziția Sibiu Independent și sunt distribuite în mai multe poligoane, cu dimensiuni și localizări diferite.
Cea mai mare zonă propusă este Pădurea OS Valea Cibinului, care însumează 4.076,18 hectare. Alte zone cu suprafețe semnificative sunt Ernea (121,51 hectare), Pășunea cu arbori de la Săliște (55,62 hectare), pădurile din Podișurile Târnăveni–Dumbrăveni (30,01 hectare) și Pădurea OS Arpaș (19,20 hectare). Restul suprafeței este format dintr-un număr mare de poligoane mai mici, unele de sub un hectar.

Consultări în desfășurare cu autoritățile locale
Ministerul Mediului precizează că zonele identificate în cadrul proiectului PNRR au fost supuse consultării la nivel local în cursul anului 2024, proces realizat de consultantul angajat în proiect. Consultările cu proprietarii, administratorii de terenuri și alți factori interesați sunt în continuare în desfășurare.
Începând cu anul 2025, ministerul a inițiat și consultări online cu unitățile administrativ-teritoriale din județele României, inclusiv din județul Sibiu, acestea fiind organizate cu sprijinul Instituției Prefectului. Observațiile formulate de UAT-uri sunt analizate, iar propunerile de zone prioritare pentru biodiversitate sunt revizuite în consecință.

Date în variantă de lucru
Reprezentanții Ministerului Mediului subliniază că datele transmise pentru județul Sibiu, inclusiv harta și fișierele GIS, se află în variantă draft și pot suferi modificări până la finalizarea procesului de consultare și adoptarea cadrului legal. Suprafațele și delimitările finale vor fi stabilite abia după aprobarea metodologiei și a actelor normative aferente.





