-11.8 C
Sibiu
miercuri, 21 ianuarie, 2026

Ger puternic și risc de polei în județul Sibiu. ANM a emis informare și cod galben de temperaturi extreme

Știri din Județ

Publicitate
Județul Sibiu se află sub incidența unei informări meteorologice și a unei atenționări Cod Galben de ger, emise de Administrația Națională de Meteorologie – Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu, valabile în perioada 21 ianuarie, ora 10:00 – 23 ianuarie, ora 10:00.

Potrivit meteorologilor, vremea va fi deosebit de rece, cu temperaturi extrem de scăzute, mai ales pe timpul nopții și dimineții. În noaptea de miercuri spre joi (21/22 ianuarie), minimele vor coborî frecvent în județul Sibiu între -19 și -10 grade Celsius, valori ce pot crea disconfort termic accentuat și probleme pentru infrastructură și circulație.

Pe parcursul zilei de miercuri, vor fi înregistrate temperaturi negative persistente, iar joi sunt așteptate precipitații mixte pe arii restrânse, existând risc de formare a poleiului, în special pe drumurile secundare și în zonele umbrite.

În intervalul 21 ianuarie, ora 20:00 – 22 ianuarie, ora 10:00, județul Sibiu intră sub atenționare meteorologică Cod Galben, fenomenele vizate fiind gerul accentuat, cu cele mai scăzute temperaturi înregistrate în zonele depresionare.

Autoritățile recomandă populației să evite deplasările neesențiale în timpul nopții și dimineții, să se îmbrace corespunzător temperaturilor extreme și să manifeste prudență sporită în trafic, din cauza riscului de polei.

Administrația Națională de Meteorologie precizează că mesajul poate fi actualizat în funcție de evoluția fenomenelor, inclusiv prin avertizări de tip nowcasting.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Măgura Cisnădie are meci în Cupa României

ANAF a pus tunurile pe Iohannis