Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul–Junii” Sibiu invită sibienii și turiștii să celebreze Unirea Principatelor Române printr-o animație culturală specială. Evenimentul are loc sâmbătă, 24 ianuarie 2026, de la ora 18.00, la Promenada Mall Sibiu – zona CineGold.
Manifestarea are o dublă semnificație: marchează 167 de ani de la Mica Unire și deschide anul aniversar „Ceata Junilor – 35”, dedicat celor 35 de ani de activitate ai ansamblului înființat în 1991 de maestrul Ioan Macrea.
În fața publicului vor evolua Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” și Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul–Junii Sibiului”, condusă de Adrian Grecu. Aceștia vor aduce în prim-plan frumusețea cântecelor și dansurilor populare românești.
Pentru Ansamblul „Ceata Junilor”, evenimentul este unul special, fiind primul din anul aniversar. Peste 60 de dansatori, cei mai tineri membri ai ansamblului, coordonați de Alesea Sas și George Ștreng, vor evolua în fața publicului.
Momentul culminant al serii îl va reprezenta Hora Unirii, în care tinerii artiști și spectatorii se vor prinde laolaltă, într-un gest simbolic de unitate, comuniune și solidaritate.
„Deschidem seria manifestărilor culturale din acest an cu un omagiu adus momentului istoric din 1859 – Unirea Principatelor Române. Ceata Junilor sărbătorește 35 de ani de activitate, iar protagoniști vor fi cei mai tineri membri ai ansamblului. Împreună, vor invita publicul la Hora Unirii, o horă a prieteniei și a frumuseții tradițiilor”, a declarat Silvia Macrea, manager CJCPCT „Cindrelul–Junii” Sibiu.
Ansamblul „Ceata Junilor” reprezintă pepiniera Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul–Junii Sibiului”. Repertoriul divers și performanțele artistice au adus ansamblului numeroase premii obținute la festivaluri naționale și internaționale.
Accesul la eveniment este liber.
Parteneri: CineGold și Promenada Mall Sibiu.
Activitatea CJCPCT „Cindrelul–Junii” Sibiu este posibilă cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.









